change who you are

[Lexie Stryder]

• Lexie zâmbi la auzul cuvintelor lui Klaus, însă nu răspunse imediat. Se pare că evitarea ei fusese simțită pentru că Klaus își completare remarca și viperina îl privi cu un nou val de blândețe. Avea impresia că era o durere ascunsă în Klaus, durere care îl făcea demn de milă. Oricât ar spune toată lumea că nu vrea mila celorlalți și oricât Lexie însăși ura acel sentiment, mila era tot ce aveau într-un final cei demni de ea.
  Se sprijini de copacul apropiat de ea, privindu-l pe bărbat cu o curiozitate amestecată cu blândeţe. Nu avea nici cea mai mică idee cum ar fi trebuit să se poarte cu el, ce ar fi trebuit să îi spună şi cum ar fi fost indicat să iasă din situaţiile delicate în care era evident că lui Klaus îi plăcea să îi bage pe oamenii din jurul lui.
  Totuşi, nu îşi dorea să fie privată de prezenţa lui, lucru care o intriga într-un mod ciudat. Era deja ceva timp de când nu se gândise la un bărbat în sensul romantic, şi nici acum nu era cazul, însă uşurinţa şi ironia lui Klaus o făcea să îşi amintească de senzaţia inexplicabilă pe care dragostea o lăsa în sufletul omului.
  'Nu pot spune încă,' îi răspunse ea într-un final. Nu era chiar sinceră, însă fără să îşi dea seama. Klaus nu era o companie proastă, însă era o prezenţă uşor neplăcută pentru firea lui Lexie. Totuşi, voia să aştepte, să înceapă să îl cunoască. Acum că viperina simţea că în trecutul lui Klaus se întmplase ceva ce îşi lăsase limpede amprenta pe expresia aceea sarcastică, era mai mult decât convinsă că putea să îl ajute.
  'Şi totuşi, ce cauţi în pădure?' întrebă ea, frecându-şi uşor agitată mâinile albe una del alta. 'Nu e chiar cel mai bun loc de a socializa.'