Same old shhh...just a diffrent day.

[Rosalie Vivienne Alden]

Pașii o purtaseră pe o străduță care părea atât de cunoscută, mergea firesc, aș spune deosebit de hotărâtă, de parcă ar fi trebuit să fie acolo, de parcă ar fi necesar să ajungă într-un loc anume. Inspiră adânc, închise ochii în speranța că în momentul în care îi va deschide totul va reveni la normal, dar nu era așa. Era la fel de pierdută, la fel de nesigură de viața ei. Se uita cu o privire rătăcită către mâna sa stângă pe care stătea maiestuos un inel de culoarea chihlimbarului, dar nu-și putea aduce aminte de unde era și ce căuta la ea pe deget. Ultima sa amintire era o discuție cu sora ei din curtea Hogwartsului, apoi o plimbare către Pădurea Interzisă și o puternică lovitură în creștetul capului.

Trase adânc aer în piept, din nou și tresări subit. "Ah!" , exclamase Rosalie dintr-odată. Ginny , îi șoptise inconștientul. Memoria sa îi juca feste, nu mai știa ce se petrece cu viața ei, era ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn lung și adânc. Știa doar că trebuia să se întâlnească cu sora ei. Ceaunul Crăpat era exact în fața ei, așezat ca dintr-o poveste, într-un frumos peisaj de iarnă, dar fără să-i trezească prea multe amintiri. Era ciudat cum într-o zi puteai să pierzi totul și spera din suflet că sora sa îi va explica ce s-a întâmplat, căci era singura ei speranță să revină la viața sa de odinioară. Adică...ce s-ar fi putut întâmpla atât de grav încât să-și șteargă cu buretele tot trecutul din mintea sa? Noroc că își amintise că avea o familie și o soră care nu demult a absolvit Hogwarts-ul și care spera din suflet că va aplica asupra ei una din magiile acelea rare pentru a o ajuta să-și recapete memoria.

Ele mereu au avut o telepatie aparte și într-un mod absurd, asta nu s-a pierdut odată cu restul memoriei lui Rosalie, deci dacă a bănuit că acolo trebuia să fie, sufletul nu i-a dat greș. Deschise ușa cu un zgomot care trezise și bătrânul de la masa din colț, un vechi profesor de Poțiuni pensionat mult prea târziu și împotriva voinței sale. Rosie îl cunoscuse și pe el, dar ea nu mai știa acest lucru. Tot ce voia era să își strângă sora în brațe și să îi spună cele petrecute, dar cum avea să se explice, când nici măcar ea nu știa ce a lovit-o? La propriu și figurat vorbind totodată...

"-Ginny.." , rostise vocea răgușită și înfundată a blonduței vrăjitoare. Voia o lacrimă să-i cadă, dar o opri la timp.