HP through the eyes of a „grown-up”

[Raizen Isildur]

Am terminat aseară de recitit HP și m-am gândit să împărtășesc câteva chestii cu voi aici. Nu am mai lucrat în ultima vreme la forum, însă acum o să încep să-i dedic mai mult timp având în vedere că mi-am mai eliberat puțin din timp.

Mi se pare foarte interesant să privesc totul din perspectiva unui adult. Cred că sunt mai capabil acum să apreciez cu adevărat măiestria lor. Universul în sine e o idee genială, dar și toate misterele care se dezvăluie pe rând, prin ochii lui Harry. Am observat multe mici indicii care sunt ascunse, de exemplu, în Ordinul Pheonix, medalionul care se dovedește mai târziu că este un Horcrux, sau diadema Rowenei Ochi-De-Șoim pe care o găsește Harry în Prințul Semipur. Cred că J.K. Rowling avea planificată povestea foarte bine și e incredibil cum cineva, de unul singurul, a reușit să o inventeze și să o relateze într-un mod atât de echilibrat, care te face să citești cu sufletul la gură și să te minunezi la fiecare plot-twist. 

Un alt aspect care face seria asta să fie ceea ce este sunt personajele. Foarte puternic conturate și fiecare unic în felul lui. Ești efectiv ancorat în universul HP de către ele și te fac să îți pese de soarta lor ca și cum ar fi persoane reale. Într-un anumit sens, chiar sunt. Cele trei personaje principale cred că au devenit oarecum un simbol. Alăturarea numelor Harry, Ron și Hermione a devenit firească pentru mine și mă face să pun un preț mult mai mare pe legătura de prietenie dintre oameni, evident, atât timp cât este cu adevărat profundă.

Am realizat că există cu adevărat o înțelepciune care poate fi extrasă dintre paginile cărților acestea. Nu prea am acordat atât de multă atenție acestui aspect când le citeam prima dată, însă acum realizez că, spre exemplu, cam tot ce spune Dumbledore e foarte adevărat, deși există multe alte caractere ce pot fi citate. Evident, de fapt este înțelepciunea autoarei. Filozofia morții, iubirii sau prieteniei, printre altele, pot fi regăsite adesea printre pagini.

Deși nu am acordat atenție când eram copil acestor aspecte, sunt convins că într-un fel sau altul ele mi-au fost transmise sau mi-au întărit anumite convingeri. Mi-am dat seama că aceste cărți fac parte din ceea ce sunt, au contribuit într-un mod real la formarea mea și am o legătura sufletească aparte cu ele. Deși am citit sau văzut multe povești de-a lungul anilor, nu cred că am fost atins într-o asemenea măsura ca HP, de niciuna dintre ele. Mi se pare cea mai frumoasa poveste.

Acum sunt foarte nostalgic. Cu toate că am 25 de ani, parcă mi-aș dori să fie real totul și să fac și eu parte din lumea lor. Mă face să privesc universul în care trăiesc cu niște ochi mai triști, dar trebuie să mă resemnez și știu că o să-mi treacă după un timp. În orice caz, dacă o să am vreodată copii, îmi doresc cu ardoare să citească și ei în copilărie seria HP, sunt sigur că le-ar transmite o mulțime de lucruri pozitive și de idei care să-i ajute să devină persoane mai bune, plus, evident, un pic de magie în viața lor ce nu va dispărea niciodată. Sunt puțin îngrozit la gândul că nu le-ar plăcea, deși într-un oarecare sens oricum mă aștept să nu însemne la fel de mult pentru ei cât a însemnat pentru mine, probabil că depinde mult de experiența individuală a fiecăruia.

În orice caz, sunt anumite sentimente pe care mi le-a trezit HP și pe care încă mi le trezește sau pe care mi le amintesc cu nostalgie foarte clar, ce nu pot fi exprimate în cuvinte. Vă invit și pe voi să vă dați cu părerea la ce a însemnat și ce înseamnă pentru voi această poveste și la felul în care priviți totul acum că sunteți adulți (poate să răspundă oricine, am presupus doar că majoritatea dintre cei ce mai sunt pe aici la momentul actual au trecut de vârsta majoratului).