Sanity

[Carsten R. Günther]

Continuă să-și păstreze exact aceeași expresie serioasă a feței mai mult din obișnuiță decât din cauza stării lui actuale, până în momentul când o zări cocoțându-se acolo sus. Expiră oarecum deranjat de intenția ei stupidă de a se arunca de acolo, oare chiar vroia să se arunce sau o făcea pe victima cu el? Nu îi plăcea deloc incertitudinea asta, fapt pentru care facu un pas spre ea exact în momentul când se aruncă fata apucand-o de haină cu mâna dreaptă ținând-o astfel atârnată în vârful turnului. Înjură în germană luand-o cu ambele mâini de haină în secunda următoare. "Ce naiba crezi că faci?" zise el printre dinți enervat la culme încruntându-se mai rău ca înainte. Nu îi convenea de nici o culoare postura în care îl pusese. Dacă fata se făcea clatită, directorul va căuta inevitabil vinovatul, și cine ar fi primul suspect? El, bineinteles. Ar fi putut să iasă din tâmpenia aia de încurcătură, dar nu avea timp de astfel de prostii. Cât despre fată, Splendora, viperinița aia afurisită reușise să îl facă să îi pese de soarta ei. Și totuși, chiar avea de gând să moară? Nu, cu siguranță nu. Astfel de momente nu erau spontane ci plănuite din timp ca urmare a unei anxietăți îndelungi. El recunoștea acel tip de boală mintală, se luptase singur cu așa ceva și aici nu era cazul, cu siguranță nu. Ce era atunci?