The smell of irony

[Lucas Sasha Neitzke]

Ridica dintr-o spranceana. Acest specimen era la ochi-de-soim si vorbea atat de dagajat despre tortura? Mai mult de nouazeci la suta din sadicii din Hogwarts erau concetrati la casa Viperinilor, si avusese suficient timp sa observe in vremea cand era profesor la Hogwarts.
Zambi rece dupa ce baiatul termina de vorbit, tragand un fum adanc din tigara, expirandu-i-l direct in fata. Fumul cald se racea pana la un nivel glaciar atunci cand era tras in plamanii sai, insa era putin probabil ca tanarul sa observe acel detaliu, oricum nesemnificativ pentru discutie. Il privi cateva secunde in tacere, secunde care se prelungira la minute, fara sa schiteze vreun gest anume. Adunase in acei putini ani pe care ii avea in spate un nor dens de ura si resentiment, indreptandu-l inspre diverse persoane. Setea de sange fusese o trasatura pe care o capatase in caracter si manifestari inca din copilarie, fortat fiind sa devina un model dorit de o persoana sau alta. Nu suporta aceasta idee, astfel incat o respingea pur si simplu, concentrandu-se doar pe consecintele acelei pofte de distrugere, cautandu-i punctul maxim. Ajunsese in prezent la doar un pas de acest punct maxim, la rivalitate cu cel pe care intr-o perioada il slavise in mod fals. Lordul Intunericului dorea distrugerea celor care nu i se supuneau. El fusese facut sa doreasca distrugerea tuturor, fara vreo discriminare. Acum i se concentrase toata ura, intensificata de natura sa de vampir, impotriva unei singure fiinte pe care, in aroganta sa, o considera la un rang de rival. Inchise ochii pentru o fractiune de secunda, inspirand adanc, simtind aerul atat de cald in comparatie cu structura sa anatomica, ca de fiecare data cand inspira, eliberand apoi in atmosfera aer rece, precum el insusi.
"Cat de mult ai urat pe cineva, vreodata?" intreba fara vreo intonatie, fara sa dea vreo semnificatie vizibila acelei intrebari. Ura. Mobilul lui vesnic, care acum se intersecta cu sentimente opuse care ii redusesera raza de actiune. Indreptand insa intr-un singur punct tot amalgamul de senzatii si ganduri din sine, care fusese facut pentru o lume intreaga, nu se putea astepta ca intensitatea sa scada. Insa nici nu se asteptase sa creasca atat de mult.