The smell of irony

[Carsten R. Günther]

Îl urmări încordându-și imperceptibil maxilarul, ușor încruntat, de parcă s-ar fi confruntat cu dureri sfâșietoare la interior, dar pe care nu le-ar fi făcut vizibile la suprafață chiar și cu prețul vieții. Își lăsă capul ușor în jos, ramânând așa pentru câteva secunde, reamintindu-și acea noapte rece de iarnă fără zăpadă. 
"Atat cat sa-l pot ucide." Planul lui fusese de un patetism demoralizant, căci șansele dacă nu erau minime, erau clar inexistente. Se lăsase închis în Azkaban doar pentru că nu îi convenise de nici o culoare pedeapsa acelui idiot mizerabil. Nu era suficient să îl știe acolo, nimic nu îl putea mulțumi mai mult decât să fie digerat lent de viermi și dacă se putea de viu. Totuși planul lui funcționase într-un mod cât se poate de neașteptat, însă nu simți eliberare, în acel moment nu simți nimic, absolut nimic, doar un gol profund și inexplicabil.
Probabil că ajunsese la un punct în care fisurarea sistemului conta mai mult decât propria-i viață. Era doar un puști pe vremea aceea, un puști cu aspirații tâmpite și sentimente ambigue ceea ce nu se mai putea spune despre el în acel moment.
"Tu?"Intrebă cu ochii goliți de substanță.
A apărat cu toate forțele disponibile persoanele pe care le-a iubit, așa că nu avea să se dea în lături acum. Nu avea încredere în Sasha, de fapt, el nu avea încredere în nimeni însă în acele clipe trebuia să joace după regulile lui, cu prudență maximă bineînțeles.