Nobody gets justice

[Ema Snow]

Nobody gets justice.

People only get good luck or bad luck.

 

• Ofta, abia miscandu-si capul in timp ce privirea ei matura statuia de aur. I se parea o brutalitate, cu toate ca intelegea de ce este acolo si ce reprezinta. Poate era din simplul motiv ca Ema, desi era o vrajitoare cu acte in regula, se simtea mai apropiata de Incuiati decat de Vrajitori. Incerca sa schimbe asta; poate se datora faptului ca, inainte de a ajunge la Hogwarts, urmase cursurile unei scoli de Incuiati si astfel avusese ceva mai mult contact. De ce facuse asta? Simplu. Ema era fiica Aurorului Peter Snow si al sotiei sale Incuiate, Addison. Avea o sora mai mare, Dawn, care se avanta sa fie cea mai tampita vrajitoare care a existat vreodata, o tanara tare pregatita sa arate ca un semipur e la fel de bun ca un pur prin a dovedi ca e capabila de aceleasi grozavii. Ema, in schimb, avea alta abordare, preferand sa imbratiseze partea Incuiata din familia sa si sa arate mai apoi ca nu exista diferente atat de tragice.
  Si de-asta era acum aici, privind statuia de aur, cu bratele pline de dosare, asteptandu-l linistita pe domnul Crow, mai-marele ei. Era inca privita ca o bobocita prin Departamentul de Impunele a Legii Magice, desi se straduise inca din scoala sa stie teoria mai bine ca oricine lucra de acolo. Ii lipsea insa practica, iar asta o resimtea, desi se straduia s-o mascheze. Se straduia sa arate exemplar si sa fie eficienta in orice moment al zilei. Incerca sa impresioneze si incerca greu. Nu pe domnul Crow, el era un tip priceput, dar badaran, ci pe restul. Domnul Miles Meaney fusese din start cel mai dragut cu ea si, desi era destul de tanar, ii dadea Emei sentimentul de bunicut de gasca. Domnisoara Frankie Wright era si ea o draguta, intotdeauna disponibila pentru sfaturi si incurajari. Joel Powell era pur si simplu rece, nu vorbea cu nimeni mai mult decat necesita slujba, iar Gabriel Miller parea genul de om umflat in pene. Secretara departamentului, Hetalia "Hetty" Mantegna, era creierul din spatele tuturor operatiunilor, o cantitate devastatoare de sange cu mosteniri rusesti si prea multa adrenalina mafistica concentrata intr-un corp batranior de putin peste un metru inaltime. Iar in final era Snow, aia mica cu vis de a ajunge profiler, imbracata mereu in camasi impecabile. Micul caraus al zilei, asteptand ca sedintele de la Vrajustitie sa se termine ca sa poata face rost de semnaturi. Spera ca intr-o zi va face acelasi carat de dosare, dar ca va fi persoana care va da avizul si sfatul unui dosar. 
  Trase aer in piept si se indrepta de spate, dandu-se cativa pasi inapoi pentru a se feri din calea unor scrisori zburatoare. Haosul vietii de minister. Il iubea si il ura in acelasi timp. Pentru o clipa, duse dorul zilelor de la Hogwarts, cand era stie-totul grupei sale, cea spre care se intorcea lumea atunci cand era timpul pentru "maini pe masa, pete de cerneala si mult gandit". Acum pare sa fie fix opusul; parerea ei nu conta pentru superiori. Inghiti in sec, isi scutura capul si alunga astfel de ganduri. Era inca tanara. Avea sa ajunga si acolo. Se uita spre dragonul de bronz care statea deasupra coridorului care ducea spre Vrajustitie; inca era aplecat peste usi, semn ca nimeni nu putea deranja sedinta din spate. Continua sa astepte.