Nobody gets justice

[Veronique A. Dupont]

• Se afla în mijlocul unei ședințe, așa că stătea așezată cu spatele drept, privind mereu în față spre mentorul ei, cel ce o inițiase în tainele angajaților din Vrăjustiție. Avusese norocul de a fi selectată ca reprezentat al tineretului vrăjitoresc pentru a face parte din cei cincizeci de membri ai consiliului. Desigur, noroc putea fi numit faptul că se numea Dupont. Sau poate ca ar fi fost de-a dreptul norocoasă dacă nu s-ar fi numit Dupont și părinții ei nu ar fi fost asasinați de câțiva frați mai viteji ai devoratorilor. În această instanță ar fi trebuit să renunțe la funcția importantă pe care-o ocupa în momentul de față. Așa că rămase în loc până la sfârșit, purtând cu grija costumul din două piese pe care-l comandase special pentru astfel de ocazie. Era verde închis, potrivit pe corp, cambrat doar în locurile unde era necesar. Îl comandase la câteva zile după înmormântarea formală a soților Dupont, formală căci trupurile lor nu fuseseră niciodată găsite. Gândul o străfulgeră si sim-ți ochii verzi strălucindu-i în lumina palidă, de parcă avea să lăcrimeze în orice secundă.
  Păși afară din încăpere prima, încercând să găsească cea mai apropiată încăpere goală. Trebuia să-și refacă machiajul, să se asigure că buclele castanii îi încadrează perfect chipul alb. Mai mult decât atât, trebuia să se liniștească. Evenimentele tragice erau prea proaspete în amintirile ei, încă nu învățase cum să le țină piept cu tărie. Știa că trebuia să fie rece să nu se lase neînduplecată, ca o adevărată viperină. Scuză-mă, spuse vrăjitoarea, iar în graba ei dădu peste o altă tânără. O lovi ușor cu umărul și se întoarse pentru a vedea pe cine vătămase. Snow, râse în barbă, uitând parcă toată încăpereace avusese loc în camera alăturată. Am auizt un zvon că m-ai urmărit până aici, dar nu am avut ocazia să verific acest lucru... până acum.