In plain sight

[Splendora Cromwell]

Se avanta tot mai adanc in padure, absenta. Nici nu observa cand incepu sa se intunece si nici sunetul crengilor ce ii trosneau sub picioare.
Inca era zapada pe jos, dar pentru un motiv oarecare nu simtea frigul. Parea a fi in transa inaintand prin peisajul superb, in nuante de albastru si alb, si ofta.
Mai avea putin. Stia ca mai are putin si cu cat se apropia mai mult de el cu atat se pierdea mai mult pe sine, intr-o alta ea. Il putea simti. O astepta.
Ii auzi respiratia greoaie dupa o vreme, urmata de niste mugete inabusite, iar dupa alti cativa metri ii zarise aripile.
Era superb. O creatura rara, de un auriu fosforescent sub ghearele careia se cutremura pamantul. Statea pur si simplu la sol, cu aripile lipite de ghearele din fata, strase. Se apropie usor, la fel de absenta, parca pierduta in neant. Cand ajunsese destul de aproape, lua capul dragonului in maini si il lipise pe al ei de a lui, salutand. Statu asa cateva minute, dupa care se desprinse de el zambind usor si ii dadu drumul din brate. Se cunosteau. La nivel de energie se cunosteau, ca si toate creaturile de altfel. Nu mai zabovi dupa asta, se intoarse pur si simplu si o porni iarasi prin padure, privind in gol.
Nici macar nu realizase cand dadu peste cineva, lucru care o facu sa isi mai revina in simtiri si sa iasa cat de cat din starea de transa.
Duse o mana la cap scuturandu-l usor, starea de lesin si de rau acentuandu-se energic.
Se clatina usor, dar reusi sa-si mentina echilibrul. Era slabita si daca simturile i-ar fi intrat in alerta ar fi intrat din nou in starea de mai devreme. Asa se intampla mereu, de fiecare data cand isi folosea puterile. Celelalte puteri.
Nici macar nu vazuse pe cine lovise, mana fiindu-i inca la ochii atat de sensibili si la cea mai mica lumina si incepu sa rada prosteste de auto ironia situatiei in care se afla, atat de fragila si plapanda prin autocontrol si totusi atat de mortala daca ar fi indraznit sa se opreasca fie si o clipa. Incepuse sa rada mai tare cand realiza ca viata ei nu fuseae decat o lupta continua cu ea insasi, intre a spune si a fi cine e cu adevarat si teatrul asta infect care ii ocupase jumatate de viata, putini fiind cei care o cunosteau cu adevarat. Si cireasa de pe tort era ca nu-si putea explica nici in ruptul capului ce cauta aici. Inchipuitiva urmatorul tablou: o arma mortala, dar cu constiinta intru-n loc cu entitati fragile, instabile si cu dubla personalitate. Si macar daca ar fi fost fragila in adevaratul sens al cuvantului but, you know what they say. She's not fragile like a flower, she is fragile like a bomb.