In plain sight
17 Jan 2025, 00:07 (This post was last modified: 17 Jan 2025, 00:09 by Carsten R. Günther.)
Post: #8
Rătăci prin pădure pierdut și absent preț de câteva minute bune până găsi locul ideal. Desigur, nu era rătăcit la propriu, știa foarte bine să se orienteze în spațiu, doa r că îi plăcea să se bucure de fiecare colț al naturii, se simțea în largul său, chiar i se potrivea de minune casa unde fusese sortat, îi plăcea să fie liber. Rosti scurt o vrajă prin care își scoase din rucsac o păturică ceva mai groasă, numai bună pentru acea vreme de pus pe jos, un termos cu ceai cald cu miere și bineînțeles, cartea.  Se așeză cu grijă, încă mai era vremea bună pentru citit, lumina lunii fiind destul de puternică însă avea și el o carte specială, de fapt, aplicase acea vrajă aproape pe toate cărțile lui, ca să îi lumineze ușor literele în întuneric, având prostul obicei să citească noaptea și la scoală, o atracție deosebită având pentru Sectorul Interzis. Se tot auzeau diverse zgomote în fundal, dar nu se lăsă distras, era hotărât să rămână acolo până nu mai putea de frig, cu riscul de a ajunge înapoi după ora stingerii. Deodata, simți parcă o prezență în spatele lui apoi își auzi numele. Întoarse capul derutat dar nu văzu nimic, sigur începea să aiba halucinații de la oboseală, sau cine știe ce secrete ascundea acea pădure. Pufni scurt și reveni cu atenția spre carte. Dar nu, sigur era cineva acolo, se ridică încet lasansu-și cartea deschisă pe paturică strângând bine bagheta în mâna dreaptă. Îsi miji ochii încercând să vadă mai bine în semiîntuneric, luna fiind acoperită de crengile groase ale copacilor. 
'Stupefy' zise cu calm când zări ceva, sau mai bine zis pe cineva. Șuvițe blonde și lungi, deci clar o fată asaltată de un imbecil. Se asigură să nu o atingă vraja pe ea țintind-o doar spre agresor. 
'Cine sunteti?' spuse apropiindu-se mai mult, cu bagheta încă ridicată la nivelul umărului.

Never trust anything that can think for itself 
if you can’t see where it keeps its brain. 

[Image: THhQqZO.gif]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply


Messages In This Thread
In plain sight - by Splendora Cromwell - 11 Jan 2025, 16:41
RE: In plain sight - by Lucas Sasha Neitzke - 12 Jan 2025, 16:39
RE: In plain sight - by Carsten R. Günther - 13 Jan 2025, 09:29
RE: In plain sight - by Splendora Cromwell - 13 Jan 2025, 20:13
RE: In plain sight - by Lucas Sasha Neitzke - 15 Jan 2025, 15:35
RE: In plain sight - by Splendora Cromwell - 15 Jan 2025, 21:31
RE: In plain sight - by Lucas Sasha Neitzke - 16 Jan 2025, 23:54
RE: In plain sight - by Carsten R. Günther - 17 Jan 2025, 00:07
RE: In plain sight - by Splendora Cromwell - 17 Jan 2025, 00:48
RE: In plain sight - by Lucas Sasha Neitzke - 17 Jan 2025, 02:19
RE: In plain sight - by Carsten R. Günther - 17 Jan 2025, 15:44
RE: In plain sight - by Splendora Cromwell - 18 Jan 2025, 00:05
RE: In plain sight - by Lucas Sasha Neitzke - 28 Jan 2025, 01:42
RE: In plain sight - by Carsten R. Günther - 30 Jan 2025, 00:16
RE: In plain sight - by Splendora Cromwell - 30 Jan 2025, 00:47
RE: In plain sight - by Lucas Sasha Neitzke - 30 Jan 2025, 23:17
RE: In plain sight - by Carsten R. Günther - 02 Feb 2025, 15:59
RE: In plain sight - by Splendora Cromwell - 02 Feb 2025, 22:11
RE: In plain sight - by Lucas Sasha Neitzke - 03 Feb 2025, 19:51
RE: In plain sight - by Splendora Cromwell - 05 Mar 2025, 23:11