Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 3: Fascinația din Umbră
Rosalie își ridică în sfârșit privirea, fixându-și ochii mari, de un căprui cald și luminos, direct în ochii lui înghețați. Lumina difuză a lumânărilor îi punea în valoare trăsăturile fine: pielea de porțelan, buzele ușor întredeschise de emoție și firele castanii care îi încadrau perfect chipul. Avea acea frumusețe aristocratică, pură, neatinsă de vulgaritate, care emana o eleganță nativă. Nu era doar o minte sclipitoare; era o apariție tulburătoare.
Dante o privi fix. Pentru prima dată, scutul lui de gheață se fisură imperceptibil. Simți o pulsație ciudată în piept, o fascinație bruscă ce îi tăie pentru o secundă respirația. Această fată nu doar că nu tremura în fața lui, dar părea să aibă curajul — sau inocența — de a-l citi ca pe o carte deschisă.
— Cred că sunteți speriat, profesore, continuă Rosalie, iar vocea ei, deși blândă, avea o claritate uluitoare. Un om care deține o asemenea putere și un control absolut asupra fiecărui gest nu își ridică ziduri atât de înalte decât dacă vrea să ascundă o vulnerabilitate. Vă temeți ca cineva să nu descopere ce se află dincolo de masca Maestrului de Poțiunii. Vă temeți de atașament, pentru că atașamentul aduce haos. Iar dumneavoastră trăiți pentru ordine.
Dante făcu doi pași lenți spre masa ei. Fiecare mișcare a lui era cea a unui prădător care își măsura prada. Se opri exact în fața ei, sprijinindu-și palmele lungi și elegante de blatul de lemn, aplecându-se ușor. Distanța dintre ei se reduse periculos de mult. Rosalie îi putea simți parfumul subtil de mentă, pelin și pergament vechi.
— Analiza dumneavoastră psihologică este pe cât de îndrăzneață, pe atât de eronată, domnișoară de Villeneuve, șopti Dante, iar vocea lui joasă vibră în aerul rece al încăperii. Își coborî privirea spre buzele ei, apoi revine la ochii ei captivanți. Îi admira logica structurală, capacitatea de a sintetiza comportamentul uman cu aceeași precizie cu care combina ingredientele unei poțiuni complexe. Era sclipitoare. Și era de o frumusețe hipnotizantă.
— Nu este eronată, insistă ea, refuzând să dea înapoi, deși inima îi bătea cu putere în piept. Am observat cum priviți lumea. Aveți sînge pur, la fel ca mine. Ar trebui să vă simțiți deasupra tuturor, așa cum fac ceilalți din familiile noastre. Și totuși... privirea dumneavoastră ascunde o furie profundă și o izolare pe care doar cineva care poartă o povară uriașă o poate înțelege.
Dante simți un fior rece de-a lungul coloanei. Această vrăjitoare era periculoasă. Nu pentru că deținea o baghetă puternică, ci pentru că inteligența și intuiția ei ascuțite puteau dărâma într-o clipă toată munca lui de spion. Totuși, în loc să simtă dorința de a o reduce la tăcere prin forță, o atracție magnetică, întunecată, îl coplăși. Gândul că o asemenea minte și un asemenea trup aparțineau unei fete de sânge pur, neatinsă de „contaminarea” lumii Mageamiilor, îi aprinse o scânteie de mândrie posedantă. Ea era perfecțiunea pe care fratele lui dorea să o protejeze în Noua Ordine. O voia de partea lui. Nu ca o victimă, ci ca o regină a acelei noi lumi.
— Ești prea inteligentă pentru binele tău, Rosalie, rosti el, trecând pentru prima dată la prenumele ei, iar modul în care îi pronunță numele sună aproape ca o mângâiere interzisă.
Se îndreptă de spate, rupând vraja apropierii fizice, dar păstrând contactul vizual intens.
— O minte ca a ta nu ar trebui să se irosească pe sentimentalisme ieftine sau pe mila față de cei slabi. Lumea magică se schimbă, iar cei care pot vedea dincolo de aparențe, cei care au sângele și geniul tău, vor trebui să aleagă. Ordinea nu se naște din frică, ci din curățenie absolută.
Rosalie îl privi confuză, inocența ei nepermițându-i să înțeleagă pe deplin substratul politic și întunecat al cuvintelor sale, dar simțind intensitatea aproape febrilă din ochii lui.
— Despre ce fel de ordine vorbiți, profesore? întrebă ea, ridicându-se la rândul ei în picioare, lăsând cuțitul de argint pe masă.
Dante zâmbi extrem de subtil — un gest abia schițat care îi transformă complet chipul sever într-unul de o frumusețe masculină răpitoare.
— Despre o ordine în care tu și cu mine nu va mai trebui să ne ascundem calitățile în spatele unor reguli impuse de oameni slabi, spuse el, făcând un pas înapoi spre umbrele biroului său. Detenția s-a încheiat pentru diseară, domnișoară de Villeneuve. Te sfătuiesc să te întorci în dormitorul tău. Și să te gândești foarte bine la ce ai văzut în această seară... în spatele măștii mele.