Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 40: Gelozie și Trădare în Tuș Negru
Rosalie bătu scurt în ușa masivă de stejar negru a biroului central, strângând hîrtiile la piept. Însă, când împinse ușa și păși înăuntru, un val de gheață o lovi direct în piept, spulberându-i oclumentia pentru o fracțiune de secundă. Richard nu era singur.
Chiar în fața lui, lăsată sfidător peste biroul masiv de stejar, se afla o Devoratoare extrem de frumoasă, provenită dintr-o familie veche și influentă. Tânăra aristocrată era mult prea aproape de el, aplecată într-o postură lascivă, iar parfumul ei scump și greu inunda toată încăperea. Îi vorbea într-o germană șoptită, căutându-i cu disperare atenția. Richard stătea pe scaunul lui de Lider; deși chipul lui palid rămăsese o mască rigidă și distantă, simplul fapt că acceptase prezența acelei femei atât de aproape de spațiul lui intim o făcu pe Rosalie să simtă o furie și o gelozie oarbă.
Richard a înlemnit când a văzut-o pe Rosalie pe prag. A alungat-o imediat pe Devoratoare cu un ordin scurt, tăios, rostit în germana lui brutală. Femeia a ieșit aruncându-i Rosaliei o privire superioară, iar Richard a încuiat ușa prin magie, lăsându-și masca să cadă. Era cumplit de obosit. S-a așezat pe canapea și, fără să spună un cuvânt, și-a așezat capul pe genunchii Rosaliei, căutându-i disperat confortul.
— Iartă-mă că am lipsit în zori... — a șoptit el în germană, cu o voce joasă și dărâmată de oboseală. Sunt epuizat, Rosalie.
Rosalie i-a trecut degetele prin păr, mângâindu-l mecanic, dar imaginea acelei femei lăsate peste biroul lui îi ardea încă mintea. Acea scânteie de gelozie adâncă, împletită cu groaza listelor pe care le citise azi-noapte, o determină definitiv să ducă planul până la capăt. Dacă el putea să lase alte femei în biroul lui în timp ce vâna familii cu copii, ea nu îi mai datora o loialitate oarbă în acel moment. Sub roba ei, la doar câțiva centimetri de chipul lui adormit, copia carnetului negru pulsa ca un blestem. Nu i-a descoperit listele.
Când Richard s-a ridicat și a lăsat-o să plece, Rosalie a coborât în departament. Cu ochii înlăcrimați de o furie parțial reală, i-a spus șefului ei că Dante s-a purtat mizerabil cu ea, jignind-o din cauza originii ei franceze, și a cerut o zi liberă. Speriat, șeful i-a acordat-o pe loc.
Ieșită pe străzile Londrei, Rosalie s-a retras într-o alee. Trase aer în piept și își folosi abilitatea avansată de magmetamorf. Sub forța voinței sale, trăsăturile feței i se schimbară complet, iar părul ei șaten deveni scurt și blond platinat. Devenise o străină absolută.
A plecat pe Aleea Diagon, a intrat în ceainăria dărăpănată folosită de rezistență și a localizat un membru al Ordinului Phoenix. S-a așezat vizavi de el, i-a împins pergamentul copiat pe sub masă și i-a șoptit cu o voce modificată:
— Salvați-i. Valul de arestări începe mâine. Sunt și copii pe listă.
Înainte ca vrăjitorul să poată reacționa, Rosalie s-a ridicat și a dispărut în mulțime. Își trădase soțul, iar colivia ei de aur devenise acum cel mai periculos loc din lume.

Seara s-a așternut peste reședința lor din Londra cu o liniște grea, sufocantă. Richard s-a întors târziu, cu mantia neagră strânsă pe umeri și chipul palid marcat de o oboseală administrativă cruntă. Când a intrat în dormitorul lor mare, a găsit-o pe Rosalie stând lângă fereastră, privind în gol.
S-a apropiat de ea cu pași mari și a încercat să o prindă de talie, vrând să își îngroape chipul în părul ei, ca în fiecare seară după o zi de epurări. Însă Rosalie a rămas complet rigidă sub degetele lui, trăgându-și subtil corpul înapoi. Răceala ei era vizibilă, un ecran subțire de gheață care o schimbase complet.
Richard s-a dat un pas înapoi, iar sprâncenele lui s-au îndreptat într-o linie tensionată de uimire și avertizare. Ochii lui albaștri au fixat-o cu acea gelozie posesivă care nu accepta nicio distanță între trupurile lor.
— Ce este cu răceala asta, Rosalie? — a întrebat el în germană, cu o voce joasă, aspră, care a tăiat liniștea camerei. De ce te tragi înapoi?
Rosalie și-a ridicat privirea sclipitoare, înfruntându-i ochii de gheață cu o dârzenie alimentată de imaginea de azi-dimineață.
— Poate ar trebui să o strângi în brațe pe Devoratoarea din biroul tău, Richard, a răspuns ea, pe un ton tăios, amestecat cu o gelozie profundă și reală. Ea părea mult mai dispusă să stea aplecată peste biroul tău de Lider decât mine.
Richard a înlemnit pentru o fracțiune de secundă, iar apoi pe buzele lui a apărut un rânjet scurt, jos și plin de o satisfacție mândră. A crezut, în aroganța lui posesivă, că toată răceala soției sale era doar rezultatul geloziei feminine din cauza acelei aristocrate. S-a repezit spre ea, a înșfăcat-o de talie și a trântit-o pe pernele mari ale patului, acoperind-o cu statura lui masivă.
— Ești geloasă, de Villeneuve... — i-a șoptit el direct pe buze, sărutând-o cu o pasiune devastatoare, sufocantă, menită să îi șteargă orice îndoială. Femeia aceea nu înseamnă nimic pentru mine. Nu are acces în mintea sau în patul meu. Tu ești singura Doamnă Wahlen.
A sărutat-o sălbatic, revendicându-i corpul sub hainele subțiri, iar Rosalie s-a lăsat purtată de valul de foc, apelând la ultimele ei bariere oclumentice pentru a-și ascunde panica. În timp ce Richard își descărca posesivitatea pe trupul ei, crezând că a potolit o criză de gelozie, nu bănuia nicio secundă că soția lui îl trădase deja în Hogsmeade și că Ordinul Phoenix deținea carnetul lui negru.

---

A doua zi dimineață, realitatea sângeroasă a regimului a lovit direct în inima Ministerului. Rosalie a ajuns la biroul ei din Departament, dar rutina perfectă fusese înlocuită de o tensiune electrică, mortală. Aurorii patruleau pe coridoare cu baghetele pregătite, iar funcționarii nu îndrăzneau nici să respire.
Dante aflase adevărul. Valul de arestări trebuia să înceapă în zori, dar când Devoratorii au descins la primele adrese din carnetul negru, au găsit casele complet pustii. Ordinul Phoenix acționase cu o viteză uimitoare, evacuând în secret toate familiile cu copii de pe listă. Planul lui fusese compromis.
Richard a intrat în Departamentul Rosaliei ca o vijelie neagră, însoțit de patru gărzi de elită. Nu mai era profesorul obosit sau soțul pasional din dormitor; era monstrul în carne și oase, Liderul suprem a cărui autoritate fusese călcată în picioare. Chipul lui palid era împietrit într-o furie oarbă, oarbă și absolut terifiantă, care a făcut ca tuturor șefilor să le tremure hainele pe ei.
A trântit pumnul pe masa centrală a biroului, iar bucățile de lemn s-au fisurat sub forța magiei sale reziduale.
— Există o cârtiță în acest Minister! — a urlat el, iar vocea lui aspră, plină de ecoul limbii germane pe care o folosea când voia să execute pe cineva, a înghețat clădirea. Informațiile mele din biroul central au fost scurse direct către Ordinul Phoenix în ultimele douăzeci și patru de ore!
Ochii lui albaștri, lucind ca două lame de gheață, au scanat rândurile de funcționari panicați. S-au oprit pentru o fracțiune de secundă și asupra Rosaliei, care stătea nemișcată la masă, cu degetele strânse pe condei. Richard nu o suspecta pe ea; o credea prea loială și prea pură pentru o asemenea trădare, dar investigația agresivă pe care tocmai o declanșa avea să scuture Ministerul din temelii.
— Voi răsturna fiecare piatră din această clădire! — a continuat Richard, cu o cruzime suverană în glas. — Nimeni nu părăsește Ministerul! Fiecare funcționar va fi supus testului cu Veritaserum și Legilimanției mele direct în biroul central! Când voi găsi trădătorul care a salvat acele familii, îl voi executa personal!
Rosalie a înghițit în sec, simțind cum lațul se strângea în jurul gâtului ei. Copia listelor fusese distrusă, dar testul cu Veritaserum pe care Richard îl ordona pentru toți funcționarii reprezenta condamnarea ei iminentă la moarte. Soțul ei începuse vânătoarea sângeroasă, fără să știe că prădătorul își căuta propria soție.