Opera perfecta

[Adelina Glen]

Fata de langa ea ridica putin capul.Ochii ii erau obositi,rosii.Obrajii ii erau invadati de lacrimi.
Privii spre colega sa timp de cateva secunde,dupa care murmura ceva,ce nu putea fi inteles.Avea o voce atat de slaba,ragusita.
Deschise gura pentru a doua oara,insa din nou,vorbele erau mult prea soptite.
"Nu." reusi ea sa spuna in final.Apoi intoarse capul spre foile goale ce o asteptau.
Era prinsa in jocul lor...jocul cuvintelor...atatea litere se plimbau in capul ei,insa nu putea sa le puna cap la cap.Era atat de disperata,de incapabila.Lumea nu mai insemna nimic petnur ea.Doar foile erau importante petnru ea.Foile albe ce in viziunea ei ascund lucruri neinchipuite de fiinta umana.
Insa observa ca persoana de langa ea nu era intro forma mai buna.
Era si ea obosita,extenuata,stoarsa de puteri.
"Alchimie?" rosti Adelina,aratand spre cartea din fata fetei.
"Da" raspunse scurt,colega ei,privind spre foile albe.