Opera perfecta

[Raizen Isildur]

Raizen privii cele douã fete, venite parcã dintr-o altã lume, si zâmbii. „Ah, fetele !” râse el în sinea sa, „Numai la scoalã le sã capul”. Le mai privii o datã scurt, dupã care îºi cufundã privirile in cartea din faþa sa: „Amintirile unui elf”.

Probabil cã pentru un vrãjitor obiºnuit ar fi fost greu sã citeascã ceva, în hãrmãlaia aceea fãrã a folosi vreun farmec, dar Raizen era altfel. Era atât de absorbit de unele cãrþi încât de multe ori se ajungea la forþã brutã pentru a-l scoate din propria sa dimensiune. Acea dimensiune minunatã pe care cu toþii ne-o creãm atunci când citim o carte la fel de minunatã.

„Ah ce frumos ar fi sã-mi pot creea propria mea lume, exact aºa cum o vreau....” gândi el în timp ce încã citea. Deodatã, parcã printr-un farmec, lumea din jurul sãu începu sã se schimbe. Brusc, se trezi îmbrãcat într-o câmaºã de zale de argint, cu un coif alb din plãci ºi o halebardã în mâine. Bibliotecã se transformã treptat într-un câmp de bãtãlie presãrat cu elfi ºi oameni încleºtându-se pe viaþã ºi pe moarte. Scuturã rapid din cap ºi totul revenii la normal.

„Ah, nu pot decât sã visez la astfel de întamplãri...pacat ca nu sunt cu adevãrat un cavaler în armurã.” gândi el strâmbând din nas. „Dar poate totuºi, aº putea scrie o carte. Cartea perfectã pentru mine !”