Adevaratul sens al andrenalinei

[Eric Windsord]

Era trecut de miezul noptii deja, asa ca Eric isi incepuse una din obisnuitele lui plimbari nocturne. Vizitase deja multe locuri, in prima lui zi la Hogwarts. Participase la festivitatea de sortare, la ora de farmece si-si facuse multi prieteni. A fost surprins si incantat de numeroasele fete care-l salutasera, iar acum se gandea la ele, cu zambetul pe buze. Spera ca isi va gasi o prietena curand, una care sa-l asculte, nu care sa se holbeze la el. Era satul sa fie inconjurat de oameni, care-i spuneau ca arata bine... Se gandi la parintii lui si la surioara mica, care-l astepta acasa. Rase amuzat, cand isi aminti cat de trista fusese Lara, pentru ca nu putea veni si ea, la scoala.

Era prima oara cand intra in Padurea Interzisa. Intelesese ca minorii nu aveau voie acolo si ca era un loc extrem de periculos. Se gandi o clipa la ce-ar putea gasi in acea padure: Monstrii? Animale salbatice periculoase? Blesteme? Ezita un pic, inainte sa intre, iar apoi pasi cu grija pe carari, incercand sa retina drumul de intoarcere. In jurul lui erau copaci inalti , cu ramificatii interesante, care-l impiedicau sa vada stelele... A fost incantat cand a ajuns aproape de un luminis... In sfarsit putea avea privelistea frumoasa, pentru care venise.

Zeci de stele se infatisau pe cerul albastru, facandu-l sa viseze vrute si nevrute. Ar fi vrut sa ramana acolo pentru totdeauna. Datorita privelistii magnifice, nu-i mai pasa de fiarele padurii si nici nu se mai temea de moarte. Se simtea ca si cum lumea ar fi la picioarele lui.

<<<"E cineva acolo?" >>>

Tresari cand auzi intrebarea. Nu se astepta sa mai fie cineva in padure, la ora aceea. Zambi cand zarise o viperina inspaimantata, un pic mai departe de el... Copacii ii ofereau un adapost sigur, dar, in mod ciudat, avea nevoie de aventura in seara aia . Hotari, in cele din urma, sa-si arate fata. Iesi incet, pasind lin pe iarba din luminis, in timp ce un zambet i se latea pe chip.

" Ma tem ca acel cineva sunt eu... Sper ca nu te-am speriat." sopti el, zambind multumit. Facu o scurta plecaciune, apoi continua : " Ma numesc Eric si sunt nou in casa viperinilor. Incantat de cunostinta... Daca nu sunt prea indiscret, pot sa stiu ce cauta o fata asa draguta ca tine, in padure? Sa nu mai pomenesc de ora tarzie a noptii... Chiar nu ma asteptam sa mai intalnesc pe cineva aici. Spusese un adevar, imbracat in cuvinte <alese> . Era stilul lui de a vorbi si nu se grabea sa-l schimbe. Zambi satisfacut, asteptand raspunsul ei.