O scrisoare furtunoasa

[Kennya Allen]

Era o zi incredibil de mohorata. Totul era pustiu in jur. Pe terenurile din afara Castelului se auzea ploaia rapaind cu indarjire si cateva ciori ce zburau sub cerul furios. In Castel nu era prea mare zarva. Toti elevii preferau sa stea in camerele de zi la caldura impreuna cu prietenii lor, citind, facand teme sau jucanduse. Kennya se intinse cat putu din scaunul pe care il ocupase in camera de zi a Viperinilor si se gandea cu sila la scrisoarea ce trebuia sa o trimita mamei ei in acea zi. Nu avea nici un chef sa iasa pe vremea asta sa ajunga pana la Turnul Bufnitelor. Pana la urma infruntandusi temerile de a iesi din Incapere se ridica si porni la pas.

Imediat ce iesi pe cordor frigul ii patrunse in oase. Acum enervata ca nu isi luase roba mai groaza, blestema prin dinti in timp ce mergea pe coridoarele inghetate ale Hogwarts-ului spre iesirea din Castel. Se gandea cu indarjire la cel care a construit acest Castel. Cum naiba sa puna turnul bufnitelor in afara cladirii principale. Pana la urma decat sa-si mai faca sange rau, viperina incerca sa se gandeasca si la altceva. Trecu cu repeziciune pe langa Marea Sala ca sa observe intr-o fractiune de secunda, cativa profesori ce stateau la un vin fiert. Deschise usa imensa din lemn si pasi pe terenul din afara.

Ploaia ii udase parul si deja avea presimtirea ca maine poimaine va prinde o raceala. Vantul batea si mai tare ca in Castel, iar pielea fetei se facu de gaina. Kennya mari pasul pentru a scapa mai repede. Din pacate era si intuneric afara si de cate ori trecea pe langa o piatra mai mare se impiedica de ea. Pana la urma Kennya ajunsese in Turnul Bufnitelor. Se uita putin inprejur si observa ca era ceva mai cald. Doar 2 ferestre erau deschise. Isi cauta prin buzunare pentru a incepe sa scrie scisoarea, dar observa socata ca nu isi luase nici un fel de pergament sau pana. Isi dadu una peste ochi si se uita in jur din nou.

Poate cineva, cu mult noroc, lasase o bucata de pergament si o pana in urma dupa ce scrisese si el la randul o scrisoare. Insa ghinionul era mai mare ca oricand. La fel ca si vremea. Parca nimeni nu se indura de ea. Se aseza secatuita de puteri pe un scaun ce se afla ceva mai incolo de locul de dormit al bufnitelor. Spre fericirea ei era curat. Acum statea si se gandea cum naiba o sa mai faca drumul inapoi pentru a-si lua toate cele. Pur si simplu se certa singura ca nu luase tocmai ce era mai important. Dupa cateva minute bune, cineva deschise usa de la Turn cu un scartait. Kennya sari in sus de fericire luand acea persoana in brate.