Lectia numarul IV - Dragonii

[Rand al'Thor]

VASILISCUL

În legendele europene, inclusiv în mitologia româneascã, vasiliscul (numit ºi bazilisc) este o reptilã fabuloasã, reprezentatã de obicei ca o combinaþie de ºarpe ºi cocoº, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava rãsuflãrii.
Împãrat al târâtoarelor (basiliskos = mic rege), vasiliscul era înfãþiºat ca o reptilã ce nu se târa precum ºerpii, ci înainta cu capul în sus. Purta coroanã ºi provoca moartea atât prin privire, cât ºi prin respiraþie. Plinius cel Bãtrân susþinea cã trãia într-un deºert, fiindcã totul în jur era otrãvit. Modelul acestui monstru cu privire ucigaºã e posibil sã fi fost ori vipera cu coarne din Egipt (corniþele par de la distanþã zimþii unei coroane), ori zeiþa-cobrã Uraeus, care personifica ochiul arzãtor al lui Ra, ºi împodobea fruntea faraonilor cãci conþinea esenþa proprietãþilor Soarelui, fertilizant ºi în acelaºi timp capabil sã usuce ºi sã ardã.
Faptul cã ucidea cu privirea pe oricine se apropia, fãrã sã-l bage de seamã ºi fãrã sã-l priveascã el cel dintâi, l-a facut sã simbolizeze puterea regala care îi fulgera pe cei ce nu-i acordã respectul cuvenit, dar ºi, în sens mai larg, primejdiile mortale ce pândesc existenþa umanã dacã nu sunt "zãrite" din vreme. Vasiliscul nu putea fi ucis decât punându-i-se în faþã o oglindã în care sã-ºi reflecte privirea.
Cu timpul, monstrul ºi-a adãugat noi elemente fabuloase: se nãºtea în zodia câinelui dintr-un ou de cocoº bãtrân de ºapte sau paisprezece ani, ou perfect rotund ºi acoperit cu o piele asprã, ascuns în bãlegar ºi clocit 40 de zile de o broascã râioasã. (În 1474, la Basel, a fost ars pe rug un cocoº vrãjitor acuzat de a fi ouat vasilisci). Datoritã naºterii, a luat înfãþiºarea unui cocoº cu coadã de dragon sau a unui ºarpe cu aripi de cocoº; în ambele cazuri purta coroanã. Apoi a devenit un cocoº galben încoronat, cu douã perechi de picioare, aripi mari ºi coadã de ºarpe.
În 1202, la Viena, un brutar a fost acuzat cã a cobit apariþia unui vasilisc într-o fântânã; pe fundul ei se zãrea ceva strãlucind, miasme insuportabile se ridicau la suprafaþã. Ucenicul coborât în fântânã ºi cu greu readus, a mãrturisit cã a vazut un monstru teribil jumãtate cocoº, jumãtate ºarpe, cu ochi ºi piele strãlucitoare. Un erudit aflat în apropiere a recomandat folosirea oglinzii ºi monstrul ºi-a dat sufletul îndatã ce ºi-a zãrit propriul chip. Gravurã înfãþiºându-l pe acest vasilisc s-a bucurat de mare succes. El avea acum cap de cocoº ºi coroanã, patru picioare ºi trup solzos de ºarpe.
În alchimie, vasiliscul simboliza focul devastator, preludiu al transmutaþiei metalelor.
Vasiliscul este subiectul multor opere literare româneºti, precum poezia Vasiliscul ºi Aspida de ªerban Foarþã ºi Andrei Ujicã (aceasta a inspirat ºi piesa omonimã a trupei Phoenix). Aceasta este inspiratã de o faimoasã carte medievalã tradusã în limba românã din greceºte, intitulatã Fiziologul, de fapt un bestiar de tip medieval, în care erau incluse si tot felul de fiinþe fantastice. În aceastã poezie vasiliscul semnificã prefigurarea ispitei care marcheaza hotarul dintre inocenþa copilãriei ºi deschiderea eroticã a Adolescenþei. Organizatã sub formã de triptic, poezia se prezintã cititorilor pe un fundal de descântec pentru a vindeca dragostea care ucide: " -Ieºi deochi / dintre ochi... / Ochii cei vãtãmatori / ºi de foc sãgetatori. / Învãliþi sã fie cu perdele albe. / sã nu mai priveasca la obraze dalbe, / amin!" fiindca obrazele albe adicã inocente sunt tentate sã cadã sub puterea sa maleficã: " N-o puteai privi în ochi / cã erai de dediochi, / cã mi te lua ea-n primire / dintr-o singurã privire: / jivina / divina / care-nvenina!... Mai descântaþi-i din harfe / ãlui de nu e ºarpe..."