Jurnalul destinului (Concurs RPG)

[Kennya Allen]

Kennya era la ultima ora din zi. Era o vreme mohorata, cum nu suporta viperina. Se uita la geamurile care inchipuiau umbre lipsite de viata ale elevilor din banci, iar in cadrul intunecat al ferestrei de vis-à-vis un cap sfiof de batran statea si poveastea o lectie total plictisitoare despre razboiul antic dintre fortele raului si cele ale binelui. Mainile lui tremurande zvarleau cate o creta in capul unui elev ce deranja ora. Ele descriau un arc nervos si interrupt, lasandu-le sa cada inerte dup ace isi termina propozitia. Pasii lui nu se auzeau decat ca niste sunete sterse pe o tabla crapata.

Cum viperina statea cu fata apropiata de geam, aburul respiratiei ei disparea neclar in aerul din jur. Privea vitrariile geamurilor pe care poleiul le-a dizolvat intr-un fond argintiu, in timp ce fata cauta in minte ordinea unor evenimente, o farama de logica, traversand cu privirea imprejurimile Hogwartsului, aruncandu-si cate o privire pe cartea deschisa pe banca. Un singur citat ii sarise in ochi: Niciodata nu putem sti ce loc ne este destinat. Kennya sare in sinea ei. Ce este destinul? Afara cazuse ceata, iar aburii fantomatici dansau in jurul elevilor.

Ora se termina cu un sunet sters de clopotel. Kennya se trezi din visarea ei prelunga si se gandi unde ar putea sa mearga in continuare. Cum nu mai avea nici o ora, singurul loc in care putea fii linistita era vechea si mult stiuta biblioteca. Putea sa isi faca si din teme sau sa isi largeasca cunostiintele generale, si asa impusca doi iepuri deodata. Cu pasi repezi pentru a simti caldura din biblioteca, asta daca avea noroc sa fie, se indrepta spre coridorul unde era amplasata. Ajunsa acolo, deschise usa si observa ca nu era nimeni acolo, decat un singur baiat.

Cum nu se putea mai rau, caldura nu mergea si camera era uneori brazdata de o adiere rece ca gheata ce dadea la o parte izul dulceag al parfumului viperinei. In acelasi timp baiatul ce statea la ultima masa se ridicase si o lua pe acelasi cordidor ca fata. Rafturile interminabile si mari cu carti, dadeau senzatia ca vor cadea peste tine. Nu observa cand cartea pe care vroia sa o citeasca era aruncata pe jos. Se apleca sa o ia, cand caldura altei maini o simti desupra ei. Isi ridica privirea inghetata care o mistuia si observa un baiat de la Ochi-de-Soim ce vroia sa ia aceasi carte.