Soapte.. [x] [Concurs]

[Denis D. Diggory]

OOC: deci, pentru concursul RPG, particip eu, Denis Diggory, cu Ginny di Hahalina. Titlul e din melodia Celiei, fiindca nu prea am idei. Asha. Prima parte este scrisa de mine, insa e pusa si pe un alt forum.. Sper ca nu e nici o problema.

BIC:

• Oare e adeavarat ce a scris acel scriitor framantat..? Ca in spatele tristetii unui adult.. Se ascunde inima impietrita a unui copil..?

Nu si-a dorit niciodata sa fie 'centrul atentiei', vreia doar sa fie diferit, ciudat. Se simtea bine in ciudatenia lui, dar se parea ca ei nu o acceptau. Sau mai bine zis ea, cea care i-a fost mereu alaturi. Ma rog, pana la 13 ani, cand totul s-a schimbat. Pe el l-a lasat, insa de sora lui are grija, nu? Da, era invidios. Parca isi dorea sa fie el copilasul familiei, caruia toti sa-i poarte de grija, chiar daca asta inseamna sa fie un Astropuf. Defapt, poate asta ar fi fost, insa ea l-a schimbat. Desigur, scumpa lui.. mama.

Statea asezat undeva prin Camera de Zi a Ochi-de-Soimilor, intins pe un fotoliu. Refuza sa fie atent la ce era in jurul lui, concentrandu-se pe o melodie pe care o auzise in vacanta de vara. O melodie care il facea trist, care il facea sa retraiasca anumite momente care nu erau tocmai preferatele lui. "And everytime I try to fly I feel without my wings.. I feel so small.. I guess I need you baby..". Fredona incet, fara sa-i pese daca alti se uitau la el, inchipuindu-si probabil ca era un ciudat. Din partea lui, ei puteau sa faca ce doreau, doar sa-l lese pe el in pace. Defapt, chiar faceau. Strigau ca nebunii, incercand parca, sa-l enerveze pe ei. In zadar, fiindca nu o sa reuseasca. Sau cel putin nu acum.

Simtea ceva greu de explicat in cuvinte. Era o senzatie ciudata, pe care, dupa cum credea, numai el ar putea-o simti. Era o ura combinata cu suparare.. si cu multe altele. Pentru multe persoane.. pentru toate care au dorit sa-i faca rau, pentru toate care l-au suparat, pentru ce-i care-l iubesc. De ce? Habar nu avea, insa ce putea face..? Nimic, decat sa traiasca in continuare cu speranta ca Soarele va rasari si maine si ca el va avea norocul sa il priveasca.

Se ridica usor, aruncand o privire in jur. Aproximativ 7-8 baieti se jucau cu o chestie foarte asemanatoare mingii din Lumea Incuiatilor, insa in acelasi timp si foarte diferita. Niste fete chicoteau ca nebunele, privind cateva sticlute, in care se aflau, probabil, parfumuri. Iesi din Camera, luand-o pe scarile ce duceau spre iesirea din castel. Era ceva aglomeratie, avand in vedere ca era in jurul orei 8. Din cate stia el, nu aveau voie sa se plimbe prin castel dupa ora 9. Dar, deh, cine cunostea regulile? El nu, cu siguranta. Nu era genul de baiat-tocilar sau de-ala care sa respecte regulamentul ca si cum ar fi ceva foarte important, dar nici nu era prea increzut. Nu, era doar un copil ciudat, pe care nimeni nu dorea sa-l inteleaga.

Iesi pe usile duble, incercand sa ignore vantul. Era destul de frig, iar el nu era imbracat gros deloc. Avea niste blugi, o bluza maro-deschis foarte subtire si... atat. Mda, erau in luna noiembrie [ooc: doah, presupunem <.<]. Dar de unde naiba sa stie el ca avea chef de iesit afara sau de alte chestii. Se opri, ca prin minune, langa lac. Nu ii prea placea partea asta a castelului, insa avea impresia ca aici nu prea era lume. Si bineinteles, spera ca nimeni sa nu se bage in vorba cu el. Nu avea chef de cine stie ce bagaciosi.