Lacrimile iubirii (pentru concursul RPG)

[Arianna Lovegood]

Arianna o privea pe Deea cum plingea in hohote acum. Intelegea perfect ca vorbele erau de prisos, insa nu vedea alta cale de iesire din situatie. Hotari sa o lase sa plinga, astfel avea sa se descarce si sa se simta mai bine. Stia perfect ca odata cu trecerea timpului rana avea sa se tamaduiasca si atunci avea sa inteleaga ce s-a intimplat de fapt. Avea sa judece limpede, nefiind orbita de durere, sau poate de acel soc pe care il primise odata cu primirea vestii. Dupa un timp, Deea inceta sa mai plinga si acum doar statea tacuta, probabil se gindea la cele intimplate, dar dintr-un alt unghi.
" Gata, vad ca ti-e mai bine acum" spuse Arianna.
Deea scoase un suspin, insa nici de data asta nu zise nimic.
" De ce nu incerci sa intelegi ca nimic in viata nu e vesnic, de fapt, nici noi nu suntem vesnici. Odata si odata tot avea sa se intimple. Acum ai aflat vestea asta brusc, deodata; dar, poate ca daca ai fi banuit acest lucru de mai demult ti-ar fi fost mai greu. Indoiala te-ar fi macinat, ai fi purtat mereu in suflet o frica...frica de adevar. Intelege ca poate si lui ii este tot atit de greu acum, doar te iubeste, tine la tine, insa iubirea voastra e imposibila. Mai bine despartiti dar cu inima impacata, decit impreuna dar cu o piedica pe care ati fi simtit-o mereu in calea voastra. Nu a fost sa fie, si gata. Nu uita ca fiecaruia ii este predestinata din timp doar o singura persoana. Gindeste-te ca nu el este acea persoana...deci, undeva, departe...sau poate chiar foarte aproape, acel om te asteapta. Deschide ochii si il vei vedea!"
Deea o privi in ochi si apoi privi spre luna. Arianna facu acelasi lucru...se parea ca doar luna era martora la aceasta discutie. Luna parca le arunca priviri blinde celor doua fata, de parca le-ar fi inteles si le-ar fi alinat, trimitindu-le razele sale argintii.