Soapte.. [x] [Concurs]

[Ginny Malfoy]

E greu de inteles cum ceva neinsemnat poate avea un rol important intr’un joc cu reguli stricte. Intr’un joc in care e imposibil sa trisezi. Un joc fara inceput si sfarsit. Copilaresc, si totusi… crucial. Pentru ce?..
Da. Pentru ce? Doar e lipsit de valoare, nu?
Era clar: nu se pricepea deloc la compuneri. Wuah, ce se mai incurca cu prostii de’astea? Doar e vrajitoare, nu merge la scoala Incuiatilor…
Si totusi. Ginny se lasa pe spate in fotoliu. Isi lipi fruntea de geamul rece, simtind cum frigul ii patrundea in oase. Fusese odata la scoala Incuiatilor. Atunci cand…
Cand…
Fara sa isi dea seama, fata plangea in tacere. Ii era atat de greu sa accepte ceea ce se intamplase, cum o pierduse pe ea. Se scuturau ciresii. Atat isi aminteste. Ganditoare, desena o inimioara cu degetul pe geam.
Btw, compunerile, fie ca le facea la masa, pe masa, sub masa, whatever, tot nu erau cat de cat… normale. Doar iluzii. Viata insasi e o iluzie.
Abia atunci isi observa lacrimile inghetate pe obraji. Si le sterse repede cu manecile bluzei, netinand cont de privirile curioase ale unor colegi de casa.
‘Nu sunteti nimic, nu valorati nimic!’ isi zice Ginny, ridicandu’se brusc si lasand foaia pe care o incepuse aiurea, pe masa. Isi lua geaca de pe canapea si isi incalta tenisii, isi lua inelul de pe masa si si’l puse pe deget, iesind din Turnul Astropufilor.
Se indrepta spre portile castelului. Era aproape seara. Bagand mana in buzunarul de la spate al jeans’ilor gasi iPodul, aflat in pericol sa cada. Isi puse castile si dupa cateva secunde incepu “Tu café” de Noha.
Fredonand incet melodia, ajunse pe domeniul Hogwarts’ului si aproape cazu peste cineva. Bagui un “scuze”, observand ca iPodul ei era pe jos. Abia dupa ce il ridica se uita la persoana peste care cazuse.
"Denis?"