Ultimul capitol

[Elizabeth Swann]

OOC: Sper ca nu e o problema ca am postat numai acum, am fost ocupata cu scoala si cu invtatul si nu prea am avut timp. Si scz de dublu post.

Bezna. Harry se trezi in intuneric. Un intuneric atat de profound, incat nu putea distinge nimic. Era o liniste de mormant, singurul lucru ce se auzea fiind respiratia lui. Unde se afla? Cum ajunse aici? Incerca sa-si aminteasca ce s-a intamplat. Oare era mort? Sau poate… era doar un vis. O lumina aprau in fata ochilor sai. Se deschise o usa, iar Harry vazu ca prin ceata cum o silueta venea spre el. Pasii sai erau asurzitori, spargand linistea insuportabila.
-Ha... Harry? se auzi o voce de fata, care apartinea, in mod sigur, persoanei ce tocmai intrase in incapere. Esti bine?
Harry nu spuse nimic. Nu auzise niciodata acea voce ... sau cel putin, nu-si amintea s-o fi auzit.
-Cine esti? intreba baiatul, cu o nota evidenta de nesiguranta in glas.
-Nu-ti amintesti? Sunt eu ... Elizabeth Swann. Ce s-a intamplat cu tine? Cum ai...
-Nu stiu nici o Elizabeth Swann. Ii spuse Harry taios, inainte ca ea sa termine intrebarea.
Baiatul se intoarse cu spatele. O fractiune de secunda vazu un sarpe mare, cu ochi galbeni, stralucitori. In momentul urmator, Harry era cazut langa Elizabeth. Fata incremeni. Ce se intamplase?
-Harry! Harry, revino-ti!
Speriata, fata il lua in brate si il scoase afara din incapere. Se uita prin bezna de afara si zari la cativa metrii departare, lumina de la camera ei. Alerga greoi pana la poarta inalta, din fier masiv si intra in curte. Observa ca usa de la casa era deschisa si se strecura pana in camera ei. Il aseza tandru pe Harry pe pat si sopti:
-Harry! te rog, Harry. Trezeste-te!
Ii verifica pulsul, dar nu simti nimic. Un fior amar ii trecu prin dreptul inmii, ca un cutit otravitor. Un moment sa gandi sa vada daca are semne vitale, dar isi dadu seama ca ar fi facut infarct daca ar stii ca Harry nu mai e. Inconstienta, isi duse sacadat degetele spre gatul baiatului. In secunda urmatoare, o lacrima calda se nascu in ochiul ei drept, se prelinse pe obraz si cazu inerta pe buzele baiatului. Elizabeth nu mai suporta. Simtea ca se prabuseste. Iesi din camera si strabatu holul pana la usa de la baie. Nenumarate intrebari o sufocau.
“Harry ... de ce el? De ce Harry si nu eu?! gandi Elizabeth.

***

Harry deschise ochii. Unde se afla? Ce se intamplase? Auzi niste sunte, venind de undeva din spatele lui. Cineva plangea. Se ridica din pat si merse sa vada ce s-a intamplat.
-Elizabeth? spuse acesta, observand fata ce varsa lacrimi in chiuveta.
Elizabeth se opri brusc si isi intoarse capul. Era mai uimita ca niciodata: baiatul care acum cateva minute il credea mort, era acum in fata ei, strigandu-i numele.
-Harry!!! tipa ea ca o descreierata [=)] si il imbratisa strans. Dar ... cum ... cand ...?
-Nu stiu. Am simtit ceva cald pe buze si m-am trezit.
Fata il mai imbratisa o data, iar Harry o duse pana la etaj, unde ii puse bland mana la ochi si intrara impreuna intr-o camera. Elizabeth vazu cum Harry se aseaza in genunchi in fata ei si scoate ceva din buzunar.
-Elizabeth Swann, vrei sa fii sotia mea? rosti Harry, mai serios ca niciodata.
Fata era surprinsa. Se uita mai intai la inelul de aur cu piatra de diamant ce Harry il tinea in mana, intr-o cutie din piele de dragon, apoi isi muta privirea spre ochii baiatului. Ce ochi verzi si blanzi ... de ce sa nu ii admire toata viata?
-D ... Da! se hotari Elizabeth.
Harry se ridica in picioare si o saruta pe fata, in timp ce ii puse inelul pe deget. Fara sa-i spuna "Te iubesc!", fara sa o intrebe daca vrea sa fie cu el, fara sa se mai sarute pana atunci, Harry o intreba daca vrea sa fie sotia lui. Era ceva normal. Tot timpul, Elizabeth simti ca il iubeste pe Harry si ca el ii impartaseste sentimentele. Nu era nevoie sa fi fost oficial impreuna, erau ca un cuplu. Nu s-au mai sarutat niciodata, dar tot timpul inimile lor ii indemnau sa o faca. Iar acum, erau logoditi. Elizabeth purta pe inelarul de la mana dreapta dovada iubirii infinite dintre ei.

***

Ziua urmatoare, Harry pleca in centrul Londrei cu logodnica sa, pentru a alege rochia de mireasa si costumul de mire. Incuiatii erau creatorii unor imbracaminte de-a dreptul magnifice! Dupa cinci ore de vizite prin magazine si decizii importante, Harry isi alese un costum visiniu, cu pantaloni negrii, de stofa scumpa. Elizabeth nu se putu hotari intre o rochie de mireasa alba voluminoasa, si una asemanatoare, cu trandafiri de un rosu inchis, irezistibili, din piele de sarpe. In cele din urma se decise sa cumpere rochia cu trandafiri. I se parea mai atragatoare si se asorta cu costumul lui Harry.
-Sunt atat de nerabdatoare! spuse Elizabeth, cand cei doi ajunse acasa.
-Ai rabdare pana poimaine! Avem multe de facut si s-ar putea chiar sa nu ne ajunga timpul. O linisti Harry.
Toata ziua aceea, cei doi indragostiti aranjau lucrurile, verificau lista cu invitatii si repetau pasii de dans.

***

In sfarsit veni si ziua cea mare. Totul era luna si bec, iar mirii radiau de fericire. Probabil era cea mai frumoasa zi din viata lor. In fata altarului, tinandu-se de mana, cei doi tineri au raspuns "Da!" la intrebarea preotului. S-au sarutat lung si de atunci, au trait impreuna fericiti, cu verighetele mereu pe degetele lor.