Medalionul Luminii

[Briana Brighton]

Era o zi mohorata de iarna, o zi obisnuita de la mijlocul lunii decembrie.Un vant rece adia printre ramurile salciei batause si un fior il cuprinde pe fiecare elev de la Hogwarts, care prin minune nu se afla in castel.In aceea zi se programase ultima vizita in Hogsmeade, inainte de Craciun.Era poate cel mai nepotrivit moment si multi elevi ar fi preferat sa ramana in fata semineului, privind flacara rosiatica si jucausa, vorbind cu ceilalti colegi sau visand la taramuri indepartate sau confruntari care vor ramane in istorie.

Mary, spre deosebire de colegii ei care ar fi preferat sa ramana in castel, era nerabdatoare sa ajunga in Hogsmeade pentru a cumpara dulciuri de la magazinul “Lorzii Mierii” .Ca de obicei, ea nu cumpara bomboane sau alte lucruri de genul acesta pentru ea, ci pentru prietenii si rudele sale din lumea Incuiata, care erau fascinate de lucrurile pe care le primeau de Craciun de la Mary.In acea zi insa, Mary simtea ca trebuie sa mearga in Hogsmeade si nu pentru a cumpara cine stie ce lucru, ci dintr-un alt motiv neinteles. Fata avea un presentiment ciudat ca ceva extraordinar se va intampla. Nu era o maiestra la Previziuni despre Viitor, insa stia ca unele presentimente chiar trebuie sa le ia in considerare.

Mary se imbraca in fuga cu un set de haine obisnuite, specifice Incuiatilor si cu o roba lunga, negra.Nu uita sa isi ia bagheta, desi nu credea ca va avea cu adevarat nevoie de aceasta.Fata, insotita de o colega de la Cercetasi, Veronique, si de inca vreo 3 fete din anul III de la Astropufi, a plecat spre Hogsmeade alaturi de profesoara McGonagall.
Ajuns pe alea din Hogsmeade, grupul format s-a destramat: profesoara s-a indreptat spre Trei Maturi, unde se pare ca o astepta o fosta colega de scoala, iar cele 3 fete de la Astropufi au ramas la Zonko admirand jeleurile cu surprize si chicotind ori de cate ori un baiat de la Viperini le privea zambind. Mary ramse singura cand si Veronique pleca insotita de prietenul ei, un baiat inalt si destul de frumos din anul VII.

Aleea din Hogsmead era aproape pustie, doar cativa elevi grabiti ieseau dintr-un magazin si se indreptau grabiti spre un altul.In acea atmosfera lipsita de animatia de alta data, Mary statea nemiscata pe loc privind cerul acoperit cu o umbra cenusie.In deparatare se zareau turnurile castelului Hogwarts, care strapungeau cerul invaluit intr-o ceata cenusie, apasatoare.Fata parea furata de imaginea peisajului sumbru care se dezvaluia deasupra intregului univers terestru, insa frigul crunt care se asternea peste Hogsmeade o trezi din visare si o determina sa isi aminteasca de faptul ca era singura care inca nu intrase intr-un magazin sau intr-un restaurant pentru a se incalzi putin.O fata imbracata cu o roba cu insemnele Cercetasilor trecu pe langa Mary si din greseala isi scapa toate dulciurile pe care le cumparase de la “Lorzii Mierii”. Vazandu-le, Mary isi aminti ca si ea trebuia se le cumpere prietenilor bomboane asa ca alerga indata spre magazinul magic.

Dupa ce isi umpu buzunarele cu zeci de feluri de bomboane, jeleuri sau ciocolata, Mary iesi din magazin infruntand din nou gerul fioros.Isi privi ceasul de la mana si constata ca mai era destul timp pana la plecare, iar ea era atat de singura… Niciun suflet nu ii era alaturi, nimeni nu o facea sa zambeasca, nimeni nu o baga in seama…
‘ Oare de ce trebuie sa fie asa? Oare de ce raman mereu singura? ‘ se intreba Mary in timp ce lacrimi se scurgeau pe obrazul ei rece si cadeau pe asfaltul cenusiu, disparand in neant. Toate colegele ei aveau un iubit sau macar un prieten care le era alaturi mereu, insa ea era singura. De fapt, ea nu isi dorise niciodata un iubit, nu avea nevoie de asa ceva, era mult prea mica si stia asta. Tot ce dorea ea era o persoana care sa ii fie alaturi in momente ca acelea, in care ratacea singura pe o alee pustie.Nu putea sa inteleaga de ce nimeni nu incerca sa o cunoasca cu adevarat, ci o priveau cu superioritate pentru ca era doar un Sange-Mal care se zbatea sa invete la Hogwarts pentru a ajunge Auror, dorinta in care ea credea cu toata fiinta.

Pierduta printre ganduri, Mary nu isi dadu seama ca statea pe treptele unui magazin de mai bine de 10 minute. Uitase de frigul care domnea la orice pas si de norii negri care intunecau cerul iernatic, insa cateva picaturi de ploaie care cazura pe chipul ei palid o desteptara din meditatie.Ploua… iar ea era inca acolo incercand sa isi adune toate gandurile si sa se hotarasca unde ar putea sa se adaposteasca. Sa ridica de pe scari si incepu sa alerge pe alee, fara a stii unde va ajunge. Era hotarata sa intre in primul restaurant care i-ar fi iesit in cale si se intampla ca acesta sa fie chiar “Ceainaria doamnei Puddifoot”, locul in care se ferise intotdeauna sa intre.Mary stia ca acel loc era mereu plin de cupluri de indragostiti si cum ea nu avea un iubit, nu prea avea ce sa caute acolo, dar pentru ca afara ploaia se intetise si frigul devenea din ce in ce mai aspru, iar alt loc in care putea sa se refugieze nu zarea, fata se hotari sa intre in ceainarie.Deschise usa incet si o mireasma imbatatoare o intampina. Ramase in cadrul usii contempland peisajul invaluit intr-o ceata misterioasa, insa imediat intra un cuplu care o impinse inauntru pe Mary.

Fata ramse pe loc cautand cu privirea un loc liber, cat mai retras si zari o masuta aproape de foc la care se parea ca nu statea nimeni.Se indrepta spre aceasta incercand sa nu ii deranjeze pe cei care steau la mese sorbindu-si ceaiul si privindu-se cu ochii pierduti, incetosati de prea multa iubire.Odata ajunsa la masuta de langa semineu impodobita cu o fata de masa roz, cu lumanari parfumate, flori si servetele albe, vazu o doamna trecuta de prima tinerete, cu un zambet primitor si ochi zglobii, care se indrepta spre ea. Chelnerita o prievea ciudat, poate pentru ca nu era obisnuita sa intalneasca fete care stateau singure la masa in ceainarie, iar apoi o intreba ce doreste.
“ Un ceai verde, va rog! Cu multa lamaie daca se poate si cu putin zahar. “ ii raspunse Mary privind-o cu bunatate si intelegandu-i nedumerirea.
Ramanand din nou singura dupa plecarea chelneritei, Mary privi in jurul ei si zari vreo 20 de cupluri de indragostiti.Intr-un colt un baiat si o fata de la Astropufi stateau imbratisati privindu-se cu dragoste, la masa de langa ei o fata plangea langa un Viperin care parea sa nu ii inteleaga suferinta.Mary isi intoarse privirea spre alt colt al ceainariei si zari 2 Cercetasi saruntandu-se. Isi muta imediat privirea spre flacara vesela din semineu si spuse in soapta:
“ Nebuni sunt Doamne indragostitii ! “

Dupa cateva minute in care usa ceainariei ramase inchisa, un baiat imbracat cu o roba lunga si negra intra pe usa.Isi facu loc printre mese si ajunse langa semineu la o mica distanta de Mary.Mirata de sosirea brusca a unui necunoscut solitar,pe care nu il mai zarise pe culoarele scolii, fata ii examina trasaturile. Baiatul parea sa aiba intre 15 si 17 ani, avea parul ondulat si blond, iar cateva fire rebele ii acopereau fruntea.Ochii sai verzi straluceau in lumina rosiatica a focului, in timp ce privirea lui parea pierduta printre randurile unui jurnal pe care il scosese de sub pelerina. Si el ca si Mary era singur si nu astepta pe nimeni, cel putin asa isi inchipuia fata.

Tanarul rupse o foaie din jurnal si scrise cateva cuvinte, privind-o pe furis pe Mary, care discuta cu chelnerita despre starea vremii.Baiatul scoase un medalion din buzunar si il puse langa bucata de jurnal, iar apoi se ridica de la masa si pleca.Mary observa ca necunoscutul iesise din ceainarie si indreptandu-si privirea spre masa la care statuse zari medalionul. Crezand ca l-a uitat, fiind grabit, Mary se gandi ca ar trebui sa il ia si sa il dea unui profesor pentru ca mai apoi baiatul sa poata sa si-l recupereze, insa zari biletul si citi ceea ce scrisese baiatul:

Pentru tine . . .
Ai grija de el pentru ca intr-o zi ma voi intoarce dupa el, cel putin asa cred.

Mii de multumiri,
Ucenicul Luminii

Uimita si in acelasi timp emotionata, Mary lua medalionul,arunca galeonii pe masa pentru ceaiul verde pe care inca nu il cepuse si iesi afara. Ploaia se domolise, iar frigul isi micsorase din intensitate, iar fata il cauta in zadar pe necunoscutul cu par de aur.