Medalionul Luminii

[Briana Brighton]

Fetele alergara din acel loc dorind sa ajunga cat mai repede in oras si sa scape de acel vrajitor infiorator.Mary incerca sa isi mentina calmul, insa franturi din scurta batalie pe care o avusesera ii reveneau in minte.Il vedea pe barbatul de la “Trei Maturi” intins pe jos, plin de sange, revedea raza aceea verde, ingrozitoare care ii stinsese durerea, dar si viata.Vazuse pentru prima data cum un om era ucis si nu putea sa isi indeparteze din minte acel gand infiorator.Ea nu ar fi putut niciodata sa ucida pe cineva, chiar daca viata ei ar fi in pericol, iar acel vrajitor o facuse cu atat de multa lejeritate, cu un zambet infricosator pe chip.

Alergau, alergau prin ploaie toate 3, fara sa priveasca in urma, dorind doar sa scape din acel infern.
‘ Oare pentru cat timp va dura? Ce va face cand se va trezi? ‘ se intreba Mary in timp ce picaturi reci de ploaie ii izbeau chipul albit de groaza.Nu stia daca era pregatita sa faca fata unui nou atac, insa era hotarata sa reziste si sa nu se lase cuprinsa de frica ce o incoltea.Isi amintea momentul in care aruncase vraja de impietrire asupra vrajitorului si se intreba cum a putut avea putere sa faca acest lucru, cum si-a putut aduna fortele si si-a abandonat emotiile.Era mai puternica decat credea ea si decat credeau ceilalti. Sensibilitatea ei ascundea de fapt un caracter puternic, care nu se lasa infrant fara sa lupte pana in ultima clipa.Mary le privi in treacat pe cele 2 fete si realiza ca si ele erau puternice, si ele puteau sa faca fata oricarei provocari.Dar ceea ce le astepta pe ele nu era doar o provocare, in cateva clipe viata lor se schimbase printr-un simplu medalion lasat de un necunoscut pe o masa dintr-o ceainarie neinsemnata. “Simplu” nu era cuvantul adecvat si acest lucru il stiau toate 3, acel medalion ascundea un mister pe care ele trebuiau sa il descopere.
‘ De ce avea nevoie vrajitorul de Ucenicul Luminii? Pentru medalion desigur… ‘ se intreba Mary, iar in secunda urmatoare verifica daca medalionul mai este in buzunar.Rasufla usurata, iar apoi le spuse Nereidei si lui Anny:
“ Ar trebui sa ne grabim, nu vreau sa mai ne intalnim cu …”
Mary nu isi continua fraza deoarece intelese din privirea lor ca erau de acord.

In cateva minute, fetele ajunsera aproape de Hogsmeade, zarira luminile care stralucea la fereastra magazinelor si copii care ieseau grabiti din ele.Nereida, Anny si Mary intelesera faptul ca timpul in care elevii aveau voie sa se plimbe prin Hogsmeade expirase si trebuiau sa se intoarca la castel, asa ca se grabira sa ajunga.I graba Mary se lovi de profesoara de Transfigurare, Minerva McGonagall, care le privi uimita si le spuse:
“ Unde ati fost, fetelor? Chiar pe voi va cautam pentru ca trebuie sa plecam.”
Toate cele 3 fete incercara sa ii raspunda, insa, de teama ca vor spune lucruri diferite o lasara Mary sa ii raspunda:
“ Ne-am plimbat pe aici, prin apropiere. Nu ne-am dat seama ca s-a facut tarziu…”
Mary insa uitase de rana de la mana pe care i-o provocase un blestem aruncat de barbatul de la “Trei Maturi”, dar profesoara zari sangele care cursese din rana si o intreba extrem de surprins:
“ Mary, ce e asta? Mana ta… te-ai ranit? Fetelor, unde ati fost? “
Uimita de acea observatie si de faptul ca pur si simplu uitase de durere, Mary ii raspunse cu o mica intarziere profesoarei:
“ Stati linistita, e doar o zgarietura, m-am impiedicat si in cadere mi-am lovit mana.” Vazand-o pe McGonagall nu foarte multumita de raspuns, fata aduaga:
“ Dar nu este nimic grav, am si uitat de ea.Voi merge in aripa spitalului la castel si mana mea va fi ca inainte. Nu vom mai face plimbari la periferia orasului, va promitem! “
De aceasta data profesoara parea mai linistita si accepta raspunsul cercetasei, intarit de imaginea pelerinei ude si putin murdare, semn ca fata chiar se impiedicase si cazuse in ploaie.
Mary nu avea de gand sa ii impartaseasca unui profesor intreaga poveste.Erau destule persoane care stiau de medalion si nu credea ca Ucenicului i-ar fi placut sa fie amestecat un profesor in aceasta poveste.Mary era sigura ca vor reusi fara ajutorul unui profesor sa descopere adevarul despre medalion, insa un gand nu ii dadea pace: vrajitorul acela, care isi omorase supusul cu atata cruzime, putea oricand sa faca acelasi lucru si cu ele.Acest gand o inspaimanta, dar in acelasi timp o determina sa fie din ce in ce mai hotarata sa desluseasca misterul alaturi de noile sa prietene, Nereida si Anny.

In drumul spre casa, toate cele 3 fete se intrebau ce s-a intamplat cu vrajitorul, care isi ucisese supusul, fara a avea curajul sa isi vorbeasca, de teama sa nu fie auzite.Mary era fericita ca nu le ajunsese din urma si ca rana ei nu era atat de grava pe cat parea la inceput.
“ Oricum in aripa spitalului madam Pomfrey o va face sa arate ca inainte, nu va faceti griji! “ le spuse ea lui Anny si Nereidei pentru a le linisti.
“ Nu aceasta trebuie sa fie preocuparea noastra, ci altceva… “ adauga cercetasa, incercand sa nu fie auzita, insa 2 elevi de la Ochi-de-Soim din anul III se asezara langa ele, curiosi sa afle care era preocuparea fetelor, cu toate ca nu aveau nicio sansa sa afle altceva decat minciuni spuse de fete pentru a scapa de ei.

Odata ajunse in curtea castelului, fetele stabilira sa se intalneasca a doua zi la biblioteca pentru a cauta informatii despre Ucenic si incerca sa afle ce ascunde acel misterios medalion.In fata castelului, fetele se despartira: Nereida spre indrepta spre camera de zi a Viperinilor, Anny spre cea a Astropufilor, iar Mary pasi grabita spre Turnul Cercetasilor, sperand ca locul de langa semineu, fotoliul unde cercetasa statea in fiecare seara si citea sau visa cu ochii deschisi la alte taramuri de basm, nu era ocupat de nimeni.

Spre uimirea lui Mary, camera de zi a Cercetasilor era aproape goala.Doar cativa elevi din anul I, care nu vizitasera Hogsmead-ul, stateau retrasi intr-un colt si se amuzau incercand sa manance bomboane cu efecte surpriza primite de la elevi mai mari.Mary se indrepta spre ei si le oferi cateva bomboane cumparate de la “Lorzii mierii”, urca scarile spre dormitorul fetelor, unde isi lasa pelerina uda si murdara, iar apoi se aseza in fotoliul cofortabil din fata semineului, privind focul rosiatic, jucaus, care parca fredona un cantec de leagan.Fata isi aminti gandurile pe care le avea dimineata, inainte de plecare si realiza ca presimtirile sale se adeverisera si ceva cu adevarat neobisnuit se petrecuse.Simtea ca nu mai era acelasi copil inocent, care visa sa ajunga pe taramul basmelor.Era parca o alta persoana, mult mai matura decat inainte si mult mai puternica, dar in sufletul stia ca a ramas acelasi copil visator, care va reusi sa treaca peste prima incercare a vietii.Nu putea uita imaginea servitorului ucis cu atata cruzime si ar fi vrut sa nu fi fost martora acelei scene teribile.Ar fi vrut sa nu vada niciodata theslarii de la Hogwarts, dar timpul nu mai putea fi dat inapoi, iar inima ei trebuia sa se obisnuiasca sa primeasca si lovituri.
Mary isi indeparta din minte imaginile acelea infioratoare si privi spre focul din semineu. Deoadata i se paru ca zareste ochii verzi ai Ucenicului Luminii printre flacarile rosiatice.Privi mai atent si imaginea disparu…
‘ De ce ma ales pe mine? De ce eu? De ce el? ‘ aceste intrebari treceau prin mintea micutei vrajitoare, care isi promise ca va deslusi misterul si va apara medalionul cu orice pret.