Alice

[Black Rose]

Uitati nextul, ca sa nu se mai comenteze ca ficul nu este bun chiar de la prima parte. Si astept criticile chiar aici, nu prin pm.








-Alex... Noi suntem impreuna de...

-...aproape 5 ani, completa el. Stiu.

-Nu putem sa ne lasam despartiti de aceasta distanta... Esti sigur ca nu au trimis gresit scrisoarea? Ca era numele tau pe ea? Ca ai citit Oleans in loc de York? Esti sigur ca iti era tie destinata?

-Alice, inceteaza. Da, sunt foarte sigur ca mie imi era trimisa scrisoarea si ca am citit bine numele orasului.

Incepura sa o usture colturile ochilor. Nu vroia sa se desparta de el. Nu in acest context. Isi pleca capul. Incerca sa se abtina sa planga. Nu vroia sa o vada asa Alex.

-Cred ca asta a fost tot, Alice. Vroiam sa-ti zic ca acesti 5 ani au fost minunati, parca nu erau din viata mea. O sa-ti simt lipsa acolo, sunt sigur. Si vreau ca tu sa nu suferi pentru mine, bine? Asta e, a venit vremea sa ne despartim... A... fost frumos, spuse el si o prinse de mana.

Era un gest linistitor pe care-l facea deseori cand Alice era nelinistita, sau speriata, sau suparata. Alice simtea cum ii fuge pamantul de sub picioare.

-Alex... Cum imi poti cere sa te uit?! Cum as putea eu sa fac asta dupa tot acest timp? Chiar nu te pot intelege...

Alex deveni iritat.

-Stii ca te-am iubit. Si inca mai tin la tine, dar asta e! Nu vreau sa ne despartim, si daca as putea, as fi in continuare cu tine, dar chiar vreau sa ne obisnuim amandoi cu ideea despartirii pana sa parasim orasul in directii diferite, intelegi?

Alice nu se mai putu abtine. Pe fata ii siroiau lacrimile unele dupa altele. Erau lacrimi cristaline, pure si incerca sa si le stearcga cu mana, dar Alex o opri.

-Lasa-le sa iasa din tine. Descarca-te. Apoi te vei simti mai bine. Gandeste-te ca in New York poti sa gasesti alti baieti, mai buni ca mine...

Alice nu raspunse, doar il privi evaziv. Nu il credea. Logic. Spunea astea doar ca sa o faca sa accepte situatia, sa-l lese sa plece mai repede.

-Alex, eu niciodata nu te-am tinut cu forta langa mine...

-Stiu...

-Nu ma intrerupe, te rog. Intotdeuna am vrut ca tu sa ai cuvantul tau neinfluintat de mine. Nimic nu s-a schimbat. Poti sa pleci. Lasa-ma pe mine. Tu du-te, iar eu ma voi descurca. Ai dreptate, in New York sunt si altii...

Nici ea nu credea ce spunea. Intotdeauna era posesiva si vroia sa-l aiba pe Alex numai pentru ea. La fel si acum. Totusi... nu se putea lupta cu destinul la nesfarsit, asa ca se hotari sa cedeze.

Alex o prinse de dupa gat si se apropie de dansa.

-Pentru ultima oara...

O saruta ca intotdeauna. Bland, melancolic si relaxant, sarutul avea sa fie ultima amintire a Aliciei. Dar pentru asta avea timp mai tarziu. Acum traia din plin aceste ultime clipe cu baiatul care a fost prietenul ei din clasa a 8a. Asa s-a dovedit inca o data ca totul are un sfarsit, iar de cele mai multe ori, acesta vine cand ti-e lumea mai draga.