The Chronicles of The Dresden Sisters

[Hailey Swift]

Capitolul 3

Douã sãptãmâni.
Douã sãptãmâni afurisite în care am tot incercat sã deschid afurisitul ãla de jurnal-agendã. DOUÃ!
Nu una, nu una ºi jumãtate. Douã. În fiecare afurisitã de zi. Dimineaþa, la prânz ºi înainte de culcare. ªi de fiecare datã eram mai încrezãtoare.
Pânã înainte cu o zi de începerea ºcolii. M’am sãturat sã mai tot încerc ºi când nu s’a deschis l’am izbit de perete ºi am înjurat cât m’au þinut plãmânii.
Pãcat cã m’a auzit mama în mijlocul „discursului meu, oh, atât de educativ pentru minþile tinere” ºi m’a ameninþat cu „ajutor suplimentar in casã”.
Pãi, ce pot sã spun despre prima zi de ºcoala.
Naºpa.
Ca întotdeauna. Am putut sã trag puþin de timp la geografie ºi biologie pentru cã „nu am gãsit clasa”, da’ n’o sã þina pentru totdeauna... Din pãcate. La englezã trebuie sa vorbim DOAR in englezã. Nu cã m’ar deranja.
De fapt, chiar mã bucur cã n’am nimerit într’o clasã de „legume”.
Frate. Sã’i vezi cum se uitau toþi la mine. Zici c’aveam trei ochi, ºapte antene ºi pielea verde. ªi nu, nu mi’am facut nici un prieten în prima zi. ªi nici din a doua, sau a treia, sau urmãtoarea sãptãmânã. Hei. Legume nu erau, da’ incuiaþi cât cuprinde.
Cam o lunã s’au tot uitat lung la mine, pânã „ºefa” clasei ºi’a facut curaj, s’a prezentat bâlbâit ºi m’a întrebat cum era la vechea ºcoalã.
Eu mi’am ridicat ochii din cartea pe care o citeam ºi în care fusesem absorbitã toatã dimineaþa ºi toatã ora de matematicã, ºi i’am zis ceva de genul

-Nu stiu. Nu am observat. Ne mutãm mult. Probabil cã o sã plecãm d’aici înainte sa învãþ cum te cheamã. ªi am o memorie bunicicã. zâmbind.

Nu era foarte adevãrat. Adicã, deloc adevãrat. Nu ne mutaserãm de... doiºpe ani.
Un tip din prima bancã (despre care am invãþat mai târziu cã era „buruiana” clasei) a ras zgomotos, dar nu neplãcut, iar tipa (pe care o cheamã Jade, da’ eu o strig mereu „Hei, tu!” a schiþat un zâmbet forþat ºi a plecat sã mã bârfeascã cu colegã’sa de bancã.
Pentru mine aduserã un pupitru fiindcã nu mai erau locuri.
Dupã cam o sãptãmânã, tipul din prima bancã s’a certat cu fostul coleg, l’a dat afarã din clasã în ºuturi ºi m’a întrebat pe MINE dacã nu vreau sã stau cu el.
Dupã care toþi bãieþii au început sã facã „Aaaaaah” ºi „Oooooh”, ºi o tipã blondã din spatele clasei s’a uitat urât la mine.
ªi eu am zis „Orice sã scap de rahatu’ ãsta” gesticulând spre pupitru.
Aºa cã mi’am strâns lucrurile ºi m’am mutat în prima bancã.
Nu prea îmi place sã descriu oamenii decât în situaþii speciale, aºa cã o sã vã dau doar o privire de ansamblu.
Inalt, deºirat, pãr ºaten-roºcat pânã la ceafã*, ochi verzi-albãstrui, pistrui. Mulþi, mulþi pistrui. FOARTE mulþi.
Pãi, pot sã spun cã David mi’a devenit cel mai bun prieten. ªi încã este.
A ocupat postul când m’a învãþat sã jonglez. Am vrut sã fac asta dintotdeauna! În prima zi cu douã gume de ºters. A doua zi cu trei ºi tot aºa pânã când am reuºit cu cinci!


Notã. Ãsta e un fel de capitol de umpluturã. ªtiu cã este cam plictisitor, dar am vrut sã vã dau o privire de ansamblu. ªi da, ºtiu cã a durat foarte mult pânã am pus capitolul 3, dar a trebuit sã'mi îndrept media la bio, mate ºi sport. Sorry, folks!
Cât despre pozele personajelor... Ginny are dreptate. Nu vreau sã le stric bunãstarea celor care deja au o imagine clarã a lui Ashton and Co. în minte. Plus cã nu m'am ghidat dupã nimeni când i'am gândit, aºa cã ar fi o bãtaie de cap sã caut poze.
Sorry again, bbycakes!

Nota 2 *. Ceafã. Hihi. Care se uitã la Mondenii? Hihi. "Ceafã de porc"? Nimeni?