Misterele unei nopti de primavara

[Edward Potter]

Baiatul isi drese vocea desi ii era destul de imposibil sa-si dezvaluie glasul melodios printre gandurile ce il macinau cu fiecare minut.Dar ea ce stia?Ce stia atat de bine incat il putea istovi cu acele cuvinte intortocheata si totusi ce nu aveau o importanta atat de mare in padure,s-ar fi putut sa aiba importanta in sufletul lui,dar nu..el nu era asa,nu putea ceda.Fata astepta privindu-l amagitor sub luna.Ce straniu,ce ciudat sa traiesti pe urmele existentei,ce filozofie absurda.
-Sau ele nu se vor mai intoarce inapoi,spuse el pe neasteptate.Sau ele vor descoperi cum gandurile vor fi doborate si nu vor mai fi,nu vor mai fi scrum sau orice altceva asemanator.Dar ele nu ar mai exista deci ne rotim intr-un cerc vicios al existente.Ce rost are sa mai crezi in ea cand toti pasii te duc la ea.Poate ca pur si simplu am putea sa o distrugem.