O picatura de sange intr'un pahar de apa

[Ginny Malfoy]

Acum o parte mai seaca.. scuzati trebuia sa bag si faza asta

“Ma dor ingrozitor picioarele de la ora de sport” este tot ce am putut sa spun. Denisa a dat din cap intelegatoare, in timp ce Bianca il privea pe An. Sau, ma rog, grupul de baieti format din An si inca doi tipi. Eu nu m’am putut abtine sa nu ma uit dupa Leo. Cred ca plecase deja… Am auzit ca intr’un vis vocea Denisei – mai exact, ceva legat de &lt;< placut &gt;> .
“Ginny? E necesar sa iti dau cu acest ghiozdan in cap sau imi raspunzi la intrebare?”
“Imi place rock’ul” am zis eu repede, speriata.
“Ma tuto! Eu te’am intrebat daca l’ai vazut pe Leo, si tu ma iei cu rock’ul…”
“Care Leo?” am incercat eu sa par nevinovata.
“Nu il stii… Oh, iar am uitat.” Deni isi dadu ochii peste cap. “Beeb, nu te mai uita atata la tipii aia. Sigur te’a observat toata scoala.”
Bianca isi dadu la randul sau ochii peste cap. O clipa, a fost liniste. Suntem aproape de cafeneaua de langa scoala.
“Nu accept nici’un refuz de la tine, Gen. O sa vii la cafenea.”
Am renuntat din start sa ma opun. Bianca este foarte convingatoare.
“Denisa, vii?”
Fata nu raspunse.
“Cine se uita acum dupa baieti..” bolborosi Bya.
“Nu ma uitam dupa baieti!” riposta Denisa, desi am surprins’o zambind. “Si nu, nu pot veni.”
Intr’o clipa, eu si Bianca deja intrasem in cafenea. M’am oprit o clipa, inhaland. Tatal meu era seful unei cafenele. Cand aveam 5 ani, ma ducea acolo si ma invata sa pregatesc o ciocolata calda. Niciodata nu am uitat mirosul… parfumul… cafenelei mele dragi. De cand a murit el, m’am ferit sa mai intru in vreo cafenea.
“Aici.” Murmura Bianca. Am urmat’o pana intr’un colt indepartat. As fi preferat un loc la fereastra… Candva, tata avea grija sa am intotdeauna locul acolo. Ma simt… departe, in lumea mea, privind banalitatea strazii… oamenii… peisajul vesnic si monoton al orasului.
A fost ciudat, dar, atunci cand am privit intr’acolo, l’am vazut pe el… Cred ca si el prefera locurile de langa geam. I’am zambit, dar Leo nu parea sa remarce ca eram prin zona. Cand am intors capul, Bya mi’a soptit:
“Te priveste…”
“Cine?” am zis, desi stiam raspunsul deja. M’am uitat din nou intr’acolo. I’am intalnit privirea, dar, in loc sa zambesc, mi’am intors ochii inspre Denisa… o vedeam prin geam. Oh… deci privirea mea este aproape de el. De ce nu?...
Prea tarziu. Nu se mai uita inspre mine.
Oricum, Bya a inceput deja sa vrobeasca. Nici nu o aud. Ma gandesc… merita sa am o noua relatie? Merita sa am incredere in Bianca?
“Ma asculti?!”
“Pot avea incredere in tine!” am tresarit.
“Logic,” facu ea. Parea surprinsa. “Stiam eu ca profa de chimie are efecte daunatoare asupra copiilor, dar chiar asa?”
Am schitat un zambet. La ce ma gandisem? O stiu pe Bianca de mult, de cand aveam 10 ani si mi’am facut ID de mess. Sigur pot avea incredere in ea. Pot sa vorbesc cu ea. Dar de ce mi s’a parut ca si ea il priveste pe Leo, la fel de intens ca mine…?
“Nu pierde o prietena pentru un baiat…”
“Ai spus ceva?” am intrebat’o mirata pe Bianca.
“Ginny, chiar ai probleme cu neuronii.”
&lt;< Nu pierde o prietena pentru un baiat &gt;>
Sunt sigura ca auzisem de undeva aproape de mine aceste cuvinte. De undeva… din mine…
Ma rog. Nu mai imi bat capul cu asta.
“Deci? Cum supravietuiesti?” m’a intrebat vesela prietena mea.
Nu am stiut ce sa raspund. Mi’am dat ochii peste cap, facand in acelasi timp un gest cu mana, semnificand “detalii… detalii” in limbajul nostru secret.
“You’re right” remarca Bianca.
“Always.” Am ras eu.
Bianca a reinceput sa foloseasca codul gastii. Uimitor! Eu il cam uitasem dupa 4 ani de cand nu il mai folosesc, dar ea inca il tine minte la perfectie…
“Hei! Leo!” striga dintr’odata Bianca, ridicandu’se si facandu’i cuiva cu mana. Eu m’am inecat cu propriul suc. “Vrei sa faci cunostiinta cu Gen?”
Leo, care pana atunci nu facuse mai nimic [ presupun – dupa faptul ca cei de langa el continuau sa vorbeasca ] , se entuziasma dintr’o data, si veni langa noi.
“Salut, Bianca.” Dadura palma.
OMG !! Astia se cunosc!
“Uhm… buna.” Am auzit mai tare vocea lui melodioasa. Cred ca vorbea cu mine. M’am ridicat, observand ca o suvita de par imi statea ca naiba. Am incercat discret sa imi inlatur inamicul, asezandu’l “in rand” cu restul parului, dar a parut pana la urma ca imi faceam vant cu ceasca. “Eu sunt Leo,” continua baiatul, privindu’ma putin uimit. Clar crede ca sunt o nebuna.
“Ah…” era cat pe ce sa zic “Stiu”. La naiba. Cum sa ma prezint? Ma numesc, ma cheama, mi se spune…? “Numele meu e Ginny,” am ales in final.
“Incantat.” Mi’a zambit. Cred ca mi’a intins mana, dar nu stiu exact ce s’a intamplat dup’aia. Cred ca am lesinat, pentru ca cineva ma stropise cu apa si toata cafeneaua era langa mine.
“Te simti bine?” m’a intrebat Bianca, cu adevarat speriata.
“Uh… da…” In fine, am dat vina pe caldura de afara [ tocmai cand incepea sa tune ], si toti s’au mai linistit. Leo a ramas la masa cu noi. Cred ca am lesinat din cauza ca imi zambise…
“Ce muzica asculti?” m’a intrebat ca din senin el.
Mai auzisem intrebarea asta odata. Dar cel care o formulase urma sa fie ucis cu sange rece de mine pentru ca nu mai incheia. Deci era vorba de An.
“Oo.. deci” Si am continuat mult si bine.. nu mi’am dat seama ca vorbeam cu el… Era ca si cum as fi discutat cu un amic normal. A trebuit Bianca sa ma calce de doua ori cu piciorul pe sub masa.
In schimb, Leo parea chiar… ca ii place. Sau nu stiu. Ma asculta. Chiar ma asculta! De obicei, atunci cand face cineva enorma greseala sa ma intrebe despre muzica ce imi place, adoarme. Si totusi… mai mult de o simpla prietena nu vreau sa fiu cu Leo. Oricum, el nu ma place. Ce tot spun? Sigur ca vreau sa fiu cu el! Dar… nu pot.
La iesire, Leo si Bya s’au dus sa plateasca. Am asteptat’o pe Bianca la iesire. Ma uitam spre strada...
Usa cafenelei s’a deschis. Iesisera An si prietenii sai. In treacat, mi’a facut cu ochiul. Desigur ca m’am intors spre cafenea. Am ramas socata…
Bianca il saruta pe Leo pe obraz!!
~
Am alergat de’a lungul aleii din fata scolii.
&lt;< Nu pierde o prietena pentru un baiat &gt;>
Ciudat. Imi amintesc de…
&lt;< Nu pierde o prietena pentru un baiat. &gt;>
Acum, fraza parca imi urla in ureche, cu o melodie taraganata pe fundal…
&lt;< NU PIERDE O PRIETENA PENTRU UN BAIAT! &gt;>
Cand am ajuns la capatul aleii, in dreptul ciresului batran, m’am oprit. M’am spirjinit de copac. Abia mai respiram. Mi’am dat seama de ceva…
Cuvintele faceau parte din cantec. Cantecul celei de’a doua nopti de aici.