O picatura de sange intr'un pahar de apa

[Ginny Malfoy]

Pentru Ada si Anna
VA IUBESC TUTELOR ><

[ nu m'am putut abtine. Va pun o parte mai lunga again=) scuze ^^ ma revansez data viitoare si scriu doar un sfert dintr'un next obisnuit=)) ]


Oh, nu! Eu plangeam ca proasta! M’am prefacut ca mi se dezlegase siretul – Slava Domnului cu cizmele astea cu siret! – si, intre timp, mi’am sters lacrimile.
“Buna, Leo!” l’am salutat eu, cand m’am ridicat. El a zambit si atat. Cred ca era la fel de surprins ca ne intalnim aici. De data asta, nu se poate preface ca nu ma vede – asa cum face la scoala. Poate il enervez… Am avut grija sa nu mai stau prin preajma lui. Adica, am incercat. Bianca si Denisa par ferm convinse ca noi suntem facuti sa stam lipiti unul de altul – asa cum am nimerit cand ne’am dus la cinema.
Sunt sigura ca filmul era interesant, dar eu eram prea ocupata sa il privesc pe Leo. La inceput, inca ma chinuiam sa nu ii intalnesc privirea, dar apoi am renuntat. Si el ma privea. Dupa cateva minute, timp in care Denisa tot sarea in sus si comenta hainele actorilor cu Bianca, care manca zgomotos, se parea ca incepe si el sa fie atent la film. Am intors capul, oftand incet. El si’a pus bratul in jurul umerilor mei, iar eu i’am atins degetele. Nu s’a mai uitat deloc la mine in timpul filmului, dar oricum il simteam aproape.
~
Era deja intuneric afara cand am iesit de la cinema. Leo s’a oferit sa ne cumpere vata de zahar, dar Denisa si Bianca au refuzat, dand vina pe o durere de dinti si nu mai stiu ce. El mi’a dat doar mie vata de zahar!
Apoi, Bee a mimat ca isi raneste piciorul. Mi’am dat seama ca se prefacea, fiindca o cunosc prea bine. Denisa s’a oferit sa o duca acasa, iar eu am ramas singura cu Leo, fara sa imi dau seama. Mama ma mai lasa sa stau pe afara o ora, deci mai e timp.
“Ce vrei sa facem?” m’a intrebat Leo. L’am privit in ochi si am zambit. Imi venise o idee geniala.
“Pai… nu’i pe aici un parc de distractii?”
“Inteleg unde bati” facu el, si ranji. Imi cuprinse din nou umerii cu bratul si am intrat in parcul de distractii. Nu cred ca mai mersesem in vre’unul de multa vreme…
“Ce zici de Casa Bantuita?” se entuziasma el. “Apoi mergem unde vrei tu.”
“Sigur!”
Aveam sa aprob orice imi zicea el, desi ma sperii destul de repede.
Efectele acelei case ma ingrozesc. Intuneric … doar cateva lumanari lumineaza. Fantome, varcolaci, vampiri. Totul pare foarte real. Cand, brusc, cade o mana moarta din tavan, tip si ma agat de Leo, indepartandu’ma dupa doua momente, stanjenita. El parea ca nici nu observase, asa ca nu m’am obosit sa imi cer scuze. In continuare, mi’am tinut ochii strans inchisi, pentru a nu mai ma speria.
Parca au trecut secole pana am ajuns la capat. Leo parea dezamagit ca se sfarsise, asa ca m’am prefacut si eu la fel.
“Te’ai speriat?” ma intreba el, cand am ajuns in sfarsit la lumina – ma rog, nu era multa lumina nici pe afara -, in timp ce mergeam spre masinute, locul pe care l’am ales eu.
“N – nu…” am murmurat eu.
“Totul era foarte putin convingator… Mai ales mana aia moarta! Doar un pusti de 5 ani s’ar speria.”
M’am simtit tot mai rau. Cred ca el si’a dat seama de asta, pentru ca a ras.
“Deci, echipa sau unul contra altul?” m’a intrebat.
“Unul contra altul,” am ras eu diavoleste.
A platit el – nu l’am putut opri – si ne’am asezat in doua masini diferite. La start, am pornit deodata. Imi placea la nebunie sa conduc aceste masinute. Parca as conduce de adevarat. M’am izbit de doua ori de Leo, dupa care a inceput unul cu vreo cativa ani mai mare ca mine sa se tot loveasca de masina mea – apoi s’a ocupat Leo de el. Cinci minute s’au scurs ca prin farmec…
~

Telefonul suna. Ceva imi spunea ca era Leo, asa ca nici nu am mai privit ecranul mobilului, pentru a vedea numarul.
“Alo?”
O clipa a fost liniste. O voce suieratoare a intrebat:
“Ginevra Icespider?”
Nu am raspuns imediat, fiindca ma deruta tonul vocii. Am verificat numarul – ascuns…
“Sunt in fata casei tale.”
Mi’a cazut telefonul din mana. Era o farsa. Da, asta trebuie sa fie… Am stat putin pe ganduri. Nu stiu de ce, am ridicat telefonul si am raspuns.
“C-cum?” Glasul imi tremura.
“Da.” Vocea de la celalalt capat rase. “Exact asa cum ai auzit.”
“De unde stii unde locuiesc?”
“Cand ai scos capul pe fereastra…”
M’am infiorat. Mi’am amintit ca am deschis geamul inainte sa ies in parc. Nu putea stii de asta…
M’a vazut. Ma cunoaste.
“Cine esti?”
Vocea rase din nou. Eram speriata de’a binelea.
“Ce vrei?” am continuat. Era clar ca nu avea de gand sa imi raspunda la prima intrebare.
“De ce atata graba?” intreba vocea mieroasa. “Incet, Ginny. Incet.”
A ras din nou. S’a oprit la fel de brusc.
“O sa afli.”
Si a inchis… M’am ridicat tremurand de pe pat si am aruncat telefonul cat colo. Tremuram. Mi’era teama si sa trag perdelele. Cand am avut curajul sa fac doi pasi inspre ferestre, am primit un mesaj. M’am grabit sa il citesc, sperand ca Denisa sau Bianca sa imi dea un semn de viata. Dar… nu.
“De ce sa tragi perdelele? Lasa’le asa, vreau sa te vad.”


Ooc: nu am apucat sa corectez prea bine:-s scuzati eventualele greseli de ortografie...

Ooc 2: Am uitat.. personajele au toate 15 ani [ Leo mai are putin si face 16 ]. Zilele lor de nastere :

Ginny - 13 Mai

Denisa - 26 Ianuarie

Bianca - 17 Februarie

Leo - 4 Octombrie