Alice

[Black Rose]

Mersi mult pt commenturi ...





Nu-si daduse seama cand trecu timpul. Parca mersese ca prin vis alaturi de Helen la un fast-food si manca ceva, dupa care se reintoarsera la garsoniera. In tot acest interval de cateva ore – chiar nu stia cum au putut trece atat de repede – Helen trancanea necontenit despre tot: vopsea de par, pierce-ul pe care si-l va pune in buric – pe langa celelalte, noii ei bikini de plaja pe care ii gasise la super-reducere, glossul ei roz cu „sclipici” fara de care nu pleaca niciodata de acasa, rimelul ei care iti lungeste genele de doua ori

[Alice, trebuie sa-l incerci!]

, si lista subiectelor dezbatute de Helen (singura) poate continua pe mai multe pagini.

Se trezi doar in pat. Helen schimbase lenjeria, la rugamintile ei. Pusese acum una pe care o folosea „doar pentru tipi cu fite si bani”. Desi nu se considera „un tip cu fite si bani”, descoperi cu placere ca patul era comod. Hotarasera amandoua ca ea sa doarma la perete si Helen la margine.

[chiar nu iti amintesti cu cine mai dormeai asa, nu?]



Era tarziu. Probabil trecut de miezul noptii si de doua ore de cand statea in pat. Nu putuse adormi deloc. Patul strain, mirosul de fum, mucegai si praf, persoana ciudata de langa ea si sunetul apei care curgea neincetat in baie erau principalele motive pentru care Alice inca tinea ochii deschisi.

Statea cu fata la perete si incerca sa nu se gandeasca la nimic. Evident ca nu reusi.



||Acum ceva vreme...

-Inca esti treaza, Alice? ii murmurase el la ureche pe de la spate.

Alice se intorse incet cu fata la Alex si ii evitase privirea rusinoasa.

-Imi pare rau, nu pot adormi usor in locuri straine...

El o sarutase dulce pe frunte si o stranse langa trupu-i gol.

-Aici nu este un loc strain, esti ca acasa. Si asa vei fi intotdeauna. Atat timp cat vom fi impreuna si ne vom iubi, nimic, chiar nimic nu o sa schimbe acest lucru. Asa ca dormi linistita, iti voi veghea somnul toata noaptea. Este mult mai frumos sa te vad in realitate decat in vis. Ai incredere in mine: inchide ochii.||



Trupul i se cutremura usor involuntar. Vroia sa planga, sa se descarce de toate lucrurile acumulate pe ziua de azi. Faptul ca nu era acasa o nelinistise mai mult decat crezuse. Acum recunoscu: ii era frica. Frica de lucrurile noi, de necunoscut, de aceasta larga si bizara lume in care intrase. Nimic nu va fi la fel inainte – stiuse acest fapt de pe 16 iunie, dar acum lucrurile isi luara forma finala. Alice era complet singura. Mai goala si mai vulnerabila decat daca ar fi fost dezbracata. Intr-un dezechilibru perioculos – de o parte a balantei era lumea ei seaca si goala si de cealalta lumea lor rea si ciudata.

[ce e rau sau ce e si mai rau?]

Deja alesese. Era prea tarziu ca sa se poata intoarce.

Si chiar daca s-ar intoarce, ce ar fi schimbat? Alex nu apartine niciunei variante. Soarta isi avusese cuvantul greu si enervant de dureros de spus. Ea il dusese la mii de km de dansa. Dar aceasta distanta nu era nimic pe langa imensul vid ce ii despartea.

Erau ca doua stele, la mii de ani departare, separate de distanta si mandrie. Diferenta dintre cele doua stele era ca una stralucea in continuare, destinata unor noi pasiuni, si cealalta era moarta, ofilita, separata pentru totdeauna de Universul in care domnisera. Pentru ca ea depinse de cealalta stea, care cu fiecare moment era mai departe.

Insa, trebuia sa adoarma si in aceasta seara. Cand se va lumina trebuia sa fie capabila sa traiasca si sa se acomodeze partial aici.

Il asculta din nou. Inchise ochii si incerca sa se lase purtata de amintiri. Aproape reusise, cand simti ceva.

O mana

[poate mana lui ?]

o cuprinsese de pe la spate. La inceput crezuse ca visa, dar cand mana

[a cui? o, a cui?]

incerca sa-i gaseasca tirul pantalonilor ei de pijama isi deschise ochii instantaneu, tresarind in acelasi timp. Se intoarse cu fata la Helen care ii zambea stramb.