Sunete de bucurie

[Lizbeth Marafol]

Cand priveam castelul mi se impregana in suflet o urma dulce de bucurie.Adeseori ma plimbam nestingherita pe culoare si analizam portretele,vorbindu-le.Aveam placeri total diferite de cele ale colegilor mei si nu prea aveam cu cine sa le impartasesc,asa incat eram nevoita sa ma modelez in functie de situatie.

In acea zi am ajuns mai devreme la masa de pranz,dupa ce am alergat nervoasa de la ora de Potiuni.Era o dupa-amiaza insorita,cu un cer senin ,iar intreaga pajiste din fata aripii principale era plina de elevi care mai de care mai afundati in ''sinteza zilei''.

Privisem acea atmosfera incarcata de pe fereastra si indata mi-am gasit un loc la masa lunga de cativa metri,inca goala.Mancarea nu era pe mese,ici colea cate un elev din primul an isi verifica corespondeta,dar in general era o liniste tulburatoare.Mi-am scos bagheta din buzunar si am inceput sa o invart in aer,sa o rasucesc pe degete si sa ating diferite obiecte pe care le si transformam in broscute de mici dimensiuni,apoi le schimbam la forma initiala.Aveam o multime de ganduri,o multime de batai de cap de cand primisem ultima scrisoare de la parinti in care ma instiintau ferm ca trebuia sa ma intorc acasa cat de curand pentru a le da o mana de ajutor.

Ma aflam intr-o stare deplorabila de plictiseala,pana cand am auzit zgomotele gloatei de elevi care se imprastiau rapid la fiecara masa,flamanzi si plini de veselie.Atunci mi-am ridicat privirea si le-am facut loc in jurul meu,schitand un zambet fals,dar surprinzator de natural pe buze.