Memoriile stinse, niciodata sterse

[Kennya Allen]

OOC: Nu trebuie sa-ti fie rusine de mine=]]]..Ma simt prost
PS: Bine ca ai observat tu, ca eu una nu am vazut=]]]

Viperina zambi si ii raspunse ca da. Isi dadu seama ca nu stia cum o cheama si ca o cunostea doar din privire. Cele doua incepura sa vorbeasca despre lucruri marunte. Chiar incepura sa chicoteasca cand de afara un grup de baieti le facura cu ochiul. Se asternuse o liniste de cateva minute in care Kennya era invaluita brusc de nostalgie si un val de amintiri. Se sufoca de cateva ori si cipi de cateva ori uitandu-se spre Conacul Bantuit. Conacul era construit in stilul clasic al marilor case vrajitoresti in care traiau doar familiile nobile. Acum isi aminti ca nu stia trecutul acelei cladiri. Frunzele verzi ale copacilor, nu prea dese, ce umbreau usor zona creeau o senzatie de caldura ce permiteau soarelui sa patrunda in fiecare colt al pamantului.

Viperina isi netezi parul si se uita spre colega ei. Aceasta isi bau incet ceaiul, bucurandu-se de aroma plantelor din care era facut si asculta niste elevi din anul I vorbind despre meciul de Vajthat care a avut loc saptamana trecuta intre Astropufi si Cercetasi. Kennya tresari si isi auzi propria voce intreband:
“Tu esti Letitia Levitski nu?” Fata dadu din cap si cele doua dadusera mana ferm, zambind una catre cealalta.
Viperina se uita iar pe geam la drumul pietruit si o intreba pe Letitia:
“Tu ai fost vreodata indragostita?