Memoriile stinse, niciodata sterse

[Letitia Levitski]

"Nici vorba,nu,nu" dadu negativ din cap si facu un gest larg,involuntar, cu mana
"Adica da,este un subiect sensibil dar cred ca pentru multi este asa. Insa acum nu ma deranjeaza sa vorbesc despre el. De fapt,cred ca mi-ar prinde bine caci nu am mai vorbit despre asta de mult" adauga punandu-si cotul pe masa si-si sprijini capul in palma

"Nu e ceva grav. Vreau sa spun nu e ceva de care sa ma intristez. Mai ales pe o vreme ca asta"
Sufla incet in noul sau ceai,simtind cum se incalzeste si ea. In ultimul timp avusese mainile reci destul de des,fara sa-si poata explica de ce. Dar acum simtea cum i se face cald. Poate doua cani cu ceai fierbinte era prea mult
"Si oricum, nu stiu, dar cred ca nu multi isi dau seama cand o iubire este adevarata, cu atat mai mult sa isi dea seama ce inseamna. Si probabil pentru fiecare inseamna ceva diferit"

Letitia zari doua fete trecand prin dreptul ferestrei. Cele doua isi susoteau una alteia, parand ca planuiesc ceva. Uneori chicoteau. Trecura vesele mai departe iar Letitia, cu gandul inca la ce vorbea cu Kennya isi imagina visatoare ca planuiesc sa cumpere o potiune de dragoste,ceva. Era trist sa impui cuiva sa iubeasca
Se lasa pe spatarul scaunului si se intinse,indreptandu-si spatele
"Voiam sa merg la Conacul Bantuit mai incolo. Ai vrea sa vii cu mine?"