O picatura de sange intr'un pahar de apa

[Ginny Malfoy]

Multumesc mult de tot><
o sa continui ficul. Adica na, inca nu am ajuns in Shadows :-j mai e destul de mult pana acolo, si sper ca ficul sa aiba macar vreo 2-3 cititori fideli la fiecare next.

--

M’am inselat. Ochii azurii nu ii apartineau Adrianei. Am apucat absenta un pahar din plastic de langa mine, umplut pe jumatate cu suc de struguri, in timp ce Leo facea prezentarile. Chiar nu isi dadea nimeni seama ca aveam chef doar sa stau cu prietenii mei, si nu acolo, pe o canapea, nevoita sa ascult numele multor persoane ciudate…
Pana la urma, au inceput sa vorbeasca despre ale lor, iar eu m’am ridicat pur si simplu si am plecat. Tipul de langa mine – foarte corpolent, de altfel – s’a relaxat instantaneu, intinzandu’se si pe locul lasat liber de mine.
M’am gandit ca as fi aratat ca o caraghioasa daca as fi stat acolo, singura in centrul salii, asa ca m’am indreptat spre margine, sprijinindu’ma de perete si gandindu’ma serios sa plec de acolo. Am strans paharul din plastic in mana, in timp ce ochii mi se plimbau prin incaperea galagioasa. Nu apucasem sa iau decat cateva inghitituri, cand un baiat s’a izbit de mine, varsand sucul pe jos. I’am strigat sa fie mai atent, plina de nervi, si m’am aplecat sa iau paharul si sa il duc la cosul de gunoi.
“Ginny!” am auzit o voce entuziasmata. Nu mi’a venit sa cred – era Anca! “Nu o gasesc pe Bianca – imi poti spune daca iti place parfumul “ – isi misca teatral incheietura – “ asta?”
“Ah.” Nu aveam ce face. Poate avea sa ma vada ca pe o amica daca ma purtam frumos cu ea. “Da… Bine.” Am inhalat adanc, inecandu’ma aproape imediat. M’am aplecat inainte, tusind. Am incercat sa fac ca totul sa para un acces neobisnuit de stranuturi.
“Este – “ am icnit eu, “ – minunat! “
Ochii mi s’au umplut de lacrimi datorita tusei. M’am prefacut ca zambesc, si Anca a parut convinsa.
“Daca vrei, mai am o groaaaza de parfumuri de’astea acasa… stii, mama e parfumer. Iti pot faca rost de o monstra pe gratis.” Mi’a facut cu ochiul, dupa care a plecat. Am reinceput sa tusesc, gandindu’ma ca niciodata – absolut niciodata – nu aveam sa mai stau prea aproape de Anca. Parfumul acela era absolut groaznic.
E ciudat ca, privind in urma, nu imi pot aminti ce am facut dupa aceea. M’am trezit dupa o jumatate de ora pe ring, in mijlocul petrecerii, sufletul petrecerii. Abia atunci incepusem sa fiu constienta de ce faceam, si totusi imi placea… Venisem doar sa ma distrez.
Doua maini mari si reci mi’au cuprins trupul, invaluindu’ma pe la spate. Niste buze la fel de reci mi’au atins gatul. O voce soptita ma intreba ce mai fac. I’am atins confuza bratele celui din spatele meu cu varfurile degetelor; era un baiat, da, eram sigura. Asta de unde ma cunostea?...
“Mm… nimic. Momentan. Ai chef sa facem ceva?”
Nu stiu cine a spus chestia asta, dar folosise vocea mea. Am incercat sa protestez impotriva mainilor care s’au strans mai mult asupra mea, dar, cu groaza, am urmarit cum nu faceam decat sa le mangai usor. M’am intors fara sa ii cer asta corpului meu catre baiatul din spatele meu; eram cat pe ce sa strig de uimire cand mi’am dat seama ca era Blake, dar, din nou, nu am reusit sa fac nimic. Neputiincioasa, am simtit cum ma ridicam pe varfuri, tot mai aproape de el… Cu coada ochiului l’am observat pe Leo in apropierea noastra…
Acum, chiar nu ma distram.
Incercam din toate puterile sa imi misc picioarele, sa ma dau mai in spate. Brusc, am reusit. M’am indepartat de Blake. Atat de brusc, incat m’am lovit cu spatele de zid. Am murmurat un “ trebuie sa plec “ baiatului care ma privea surprins si am plecat imediat de acolo, lovindu’ma de Denisa, care venea inspre mine.
“Te rog, scoate’ma de aici,” am soptit eu.
Prietena mea m’a privit socata. Intr’o clipa, si Bianca a venit langa mine, intelegand totul imediat.
“Arati ca dracu’,” mi’a zis ea, cand am iesit afara. “Doamne, Ginny, ce naiba ai facut cat timp am fost plecate…?”
“Nu stiu,” am icnit. “Chiar nu stiu! Stiu ca suna ciudat, dar – “
“Te cred, te cred…” bolborosi Denisa, dar din tonul ei am priceput ca nu credea deloc ceea ce spunea. Ne’am urcat in tacere in masina Biancai (tatal ei venise sa ne ia).
“Poate s’a imbatat,” a zis Bianca impaciuitoare, si, desi m’am uitat urat la Bianca, Denisei a parut sa ii placa ideea.
“E mai credibil,” a dat aceasta din umeri cand m’am uitat urat si la ea.
Am oftat, in timp ce masina tatalui Biancai cotea pe o alee pustie. M’am lasat mai adanc in scaun, convinsa ca nu avea sa ma creada nimeni si ca nu avea nici’un rost sa aduc vorba de neputiinta temporara de a imi controla corpul, daca nu doream sa fiu internata intr’un azil de nebuni.
M’am uitat pe geam. Petrecerea se sfarsise. Si nu in modul la care ma asteptasem eu…