Calatorie in oceanul trecutului(Concurs RPG)

[Briana Brighton]

Mary nu isi dorea sa auda acea intrebare.Era fericita ca Hermione se simtea bine si nu mai era nevoita sa stea in aripa spitalului si nu isi dorea sa o dezamageasca.Cercetasa privi pentru cateva secunde luciul lacului.Ar fi vrut ca ceva sa se intampla, iar raspunsul pe care trebuia sa i-l ofere prietenei sale sa fie amanat.Clipele se scurgea, iar tacerea devenea din ce in ce mai apasatoare.Niciuna dintre fete nu indraznea sa spuna nimic, pana cand Hermione o trase usor de brat pe Mary, spunandu-i:
"Mary, ce ti-a spus?Nu putem pleca, nu-i asa?"
"Off... mi-a spus..." Mary nu mai putu sa continue, ci izbucni in lacrimi.In clipa urmatoare insa se sterse rapid cu batista si continua cu glasul hotarat, plina de speranta:
"Eu m-am saturat! Mi-a spus ca trebuie sa avem rabdare si ca in curand ne vom intoarce, dar eu nu stiu ce inseamna pentru el "in curand"... zile? luni? ani? Nu au gasit medalionul, parca a intrat in pamant.Si tocmai acum... "
Hermione o asculta fara sa spuna niciun cuvant.Sper sa primeasca o veste buna, insa vorbele prietenei sale nu o descurajara.Simtea ca nu va mai trece mult timp si se vor intoarce acasa.

Intre timp cativa viperini din anul II se asezasera foarte aproape de fete si pareau ca asculta discutia lor.Acest lucru o infurie pe Mary, care hotari sa intre in castel pentru a gasi un loc in care sa discute linistite.II propuse colegei sale sa mearga in Sala Armurilor, locul de la care pornisera pana la urma toate acele necazuri.Pornira cu pasi repezi spre acel loc de refugiu, trecand printre zeci de grupuri galagioase de elevi.Razele soarelui invadau culoarele si luminau chipurile vesele ale copiilor.Intreg castelul era invaluit intr-o aura binefacatoare, iar toti parea sa simta apropierea vacantei, desi N.O.V-urile erau foarte aproape, examene pentru care Mary nu avusese prea mult timp sa se pregateasca.Sperase sa se intoarca inainte de inceperea lor, insa daca lucrurile ar fi stat in continoare asa, ar fi trebuit sa se descurce doar cu acele cunostinte la examene.

In cateva minute ajunsera in fata Salii Armurilor.Usa neagra, scluptata in lemn, era intredeschisa, iar prin ea se rasfrangeau razele calde ale soarelui, intrate pe gemulete mici ale salii.Fetele se apropiara de usa si incercara sa intre, insa auzira un glas ce rasuna in interiorul salii.Putin lipsi pentru ca Hermione sa scoata un tipat de uimire deoarece realizase ca cel care vorbea era chiar Snape, iar in mana tinea un medalion argintiu, ce stralucea in lumina soarelui.Hermione ii sopti prietenei sale, sprijinindu-se de usa, care la cea mai mica miscare ar fi scartait:
"Uite-te! E Snape... si are in mana... mesalionul.Medalionul nostru, Mary!"
Cercetasa privi si ea si reusi sa distinga un obiect mic, stralucitor, pe care il vazuse si Hermione.Pentru o secunda, razele soarelui nu il mai luminara, iar Mary intelese ca acela era medalionul cautat de ele.
"Ce facem?" intreba in soapta Hermione, pentru ca Snape si Lily sa nu le auda.
"Asteptam"ii raspunse Mary, care inca incerca sa inteleaga daca este un vis sau chiar sunt la un pas de a recupera medalionul, cheia spre vechia lor viata.
"Asculta... " ii zise Hermione, incercand sa desluseasca soaptele celor 2 indragostiti.

"E asa de frumos, Sev! De unde il ai?"
"A fost a unui stramos al meu, iar acum este al meu.Se numeste Medalionul Visatorilor si te poate purta intr-o lume de basm."
"Ca a noasra... " ii sopti Lily, apoi il saruta pe obraz.
"Are puteri magice, Lily! Am stiut mereu ca este asa.Si el a stiut, de aceea l-a furat."
"Ce vrei sa spui? Nu inteleg... Cine l-a furat?"
Glasul lui Snape deveni grav si orice urma de blandete disparu:
"Dumbledore.Am cautat medalionul de cand am ajuns in scoala aceasta si aproape ca imi pierdusem speranta pana cand a aparut cineva sau mai bine zis au aparut doua persoane care il cautau.Stiam de la tatal meu ca la implinirea a cinci sute de ani de la faurirea medalionului se va intampla un lucru extraordinar, insa nu imi inchipuiam ca acel moment va fi o poarta spre trecut.Acum mai bine de o saptamana a sosit acel moment si o data cu el si doua fiinte din viitor."
Lily il ascultase in tacera, insa il privea ingrozita.Nu intelegea tot ce ii spunea si ii se parea ca pur si simplu fabuleaza, insa tonul vocii lui aratau altceva.
"Trebuie sa inchidem acea poarta, Lily.Nimeni nu trebuie sa se intoarce in trecut."
"Noi? De ce eu? Ce legatura am eu?"
"Aceasta poarta invizibila spre acea zi in care se implinea 500 de ani de la faurirea medalionului se poate inchide doar printr-un legamant intre posesorul medalionului si o alta persoana.Eu nu am niciun prieten adevarat, doar pe tine te am.Doar tu poti sa ma ajuti.Da-mi mana!"

Dupa acel moment, Mary si Hermione nu mai auzisera nimic in afara de cateva soapte neintelese spuse de Snape.O lumina inunda sala, iar apoi fetele il vazura pe Snape, care lua medalionul si il atarna de gatul unei armuri, locul in care ramasese timp de mai bine de trei zeci de ani.
"Daca au reusit sa suprime puterea medalionului de ce noi am ajuns in trecut?" o intreba incet Hermione pe Mary.
"Pentru ca Lily s-a casatorit cu James, pentru ca nu l-a iubit pe Snape, iar legamantul dintre ei s-a rupt si o data cu el, s-a redeschis acea poarta invizibila spre oceanul trecutului."