Dispare Dragostea

[Roland Delaney]

Cu toate acestea, Roland, era trist, stia ce facuse foarte bine. Teama si rusinea fata de parinti ei era mare dar isi amintise o chestie.............................erau morti. Cei doi erau doar spirite, ceea ce vazuse era doar un viitor posibil din miile existente din nefericire asta era o parte din nemurirea pe care o oferea el puteai sa vezii viitorul dar numai partea negativa a sa. Era ceva ce isi dorise sa nu fie obligata sa vada si ea, viitorul posibil sumbru.

Roland o tinea in brate si ii soptise

Asta mi se intampla si mie la inceput, vezi ciitorul posib, viitorul sumbtu dar posibil, e unul din miile..................imi pare rau ca trebuie sa induri si tu asa ceva.

Acum macar poti sa stai linistita cu parinti tai cat vrei, nu mai esti limitata de conditia ta umana. Cunosc o zana care mi-a dat si mie forma umana, ca sa arat ca un om daca vrei o pot ruga sa iti ofere si tie acelasi lucru.

E posibil sa nu mearga totusi si la tine......................merita sa incerci totusi.

Si scoase pandantivul se duse inapoi la usa si o deschise..........................Parintii ei erau acolo, tristi dar nu furiosi erau tristi deoarece nu s-au gandit la asta mai devreme. Ar fi putut sa o scuteasca in acel fel de o gramada de necazuri. Ar fi fost cea mai simpla metoda de a o proteja fara a interveni.

Parintii ei venira sa o imbratiseze iar ea, cu lacrimi in ochi, ii imbratisa inapoi. Era fericita ca ceea ce vasuse nu era adevarat. Asta era un lucru de care avea nevoie, ceva care sa o faca fericita in noua ei viata de nemuritoare.