Darkness is my name

[Roland Delaney]

Roland isi daud seama cand vazu ranile de pe corpul Deei..Ce facuse, ce putuse sa faca, hainele ei frumoase erau distruse, hainele pe care el le crease..de ce oare se gandea la acele haine, trebuia sa se gandeasca la ranile pe care i le facuse cu flacara celor sapte abisuri ale iadului. Cand furia lui trecea de un animit punct se materializa in forma acelor flacari, el nu suferea deloc deoarece el din acel soi de lucru era facut, durerea era o senzatie intangibila pentru el. Nu stia ce este aia durere de mult timp, uitase de asta.

Se tinea inca in aer folosinduse doar de aripi, nu mai folosea levitatia, isi deschise aripile..era necesar acest lucru. Trebuia sa o duca intr-un loc in care o putea vindeca. Acea camera din care plecasera, intra in zbor in camera aceea si facu un pat, o aseza pe Deea pe acel pat si stia ca nimic nu o putea ajuta sa se vindece mai repede decat ceea ce folosea si el ca sa-si vindece ranile. Erau doua variante, sa-i dea o doza imensa din sangele sau impreuna cu intunericul din el. Era un risc major, Deea putea sa inebuneasca de la asa ceva. A doua varianta era prea pervers pana si pentru el, nu era totusi nici o alta optiune. Sangele sau venea insotit si de intunericul sau. Incepu sa-i linga fiecare rana in parte, se inchideau si se vindecau foarte frumos. Nu ramanea nici un fel de cicatrice, era proprietatea salivei lui. Vrajile lui de vindecare puteau fi aplicate doar asupra lui deoarece corpul lui era conceput pentru a le primi.

Deea se trezise in timp ce el ii vindeca ranile, isi dadu seama ca le lingea ca sa le vindece.

Nu te speria e singurul fel in care te pot vindeca fara sa risc ceva