Mergând pe sârmã

[Ginny Malfoy]

Mergând pe sârmã



Capitolul I – Marlene

“ ‘Ai, sarumana.”
Relaxata, mi’am luat haina, avand grija sa daram jumatate de cuier. Nu mi’am cerut scuze. Am iesit in briza racoroasa a serii, lasand’o contrariata pe mama iubitului mei PLICTISITOR – viitoarea mea soacra, cica! – si am respins, acra, oferta lui Bill de a ma conduce acasa. Curand l’am simtit in spatele meu. Ma urma tacut, pastrand totusi o distanta de vreun metru intre noi. L’am ignorant, desi prevazusem ca ma va conduce oricum – doar nu se grabea sa fie singur cu parintii lui dupa seara aceea.
“Ce vrei, Bill?” i’am spus eu, iritata, intr’un final. Nu mai sportam. Stiu drumul pana acasa, am adaugat.
“Nu iti place mama, Marlie?” m’a intrebat el.
M’am oprit brusc, socata. Cred ca Bill prevazuse asta, fiindca se oprise cu o fractiune de secunda inaintea mea; nu am acordat importanta acestui lucru, insa.
Nu imi venea sa cred – inca nu intelesese?
“Nici mama, nici bunicul, nici pisica ta nu sunt problema. Ma deranjeaza ca m’ai prezentat familiei tale dupa numai o luna de relatie.”
‘Si esti atat de insisitent cu casatoria asta idioata…’
M’am intors cu fata la el. Radea! Ce cretin!
“O, deci asta era? Scuze, credeam ca vrei si tu. Trebuia sa astept.”
“Mult si bine!” am suierat eu, dandu’i ultimatumul in seara aceea.
Am plecat. El nu a venit dupa mine.

_*_

Aveam douazeci de ani si eram o tipa independenta. Fara chef de angajamente prea serioase, ceea ce era imposibi de aratat iubitului – adica, fostului meu – Bill. Nici nu incepusem facultatea, ce dracu’! Mi’am luat un an liber, in speranta de a ma distra, de a calatori, de a face ceva cu viata mea. Sau pentru a ma hotari macar ce sa fac cu ea.
Asta e variant oficiala. In realitate, stiam ce doream sa fac in viata. Doream sa ma fac pictorita, actrita, pianista – adica tot ce nu le convenea parintilor mei. Tatal meu era un politician renumit si mama o persoana fluenta intr’o companie importanta [clasic!] .
Intr’o poveste obisnuita de genul acesta, parintii isi bat unicul copil la cap sa ii urmeze in politica. In sensul asta eram linistita, caci eram doua. Eu si sora mea geamana cuminte, ascultatoare, diplomata, supusa – opusul meu. In ea si’au pus parintii mei nadejdea, pe ea o preferau, o iubeau, o slaveau. Pe mine nu ma deranja, cata vreme ma lasau in pace. Nu isi bateau capul cu mine, nu stiau ce se va alege de mine si, probabil, nici nu le pasa.
Pana intr’o zi cand implineam saptesprezece ani. Sora mea, Charlotte, mergea la o petrecere data de parinti – desigur, cu media varstelor 60-70 – iar eu, logic, chefuiam cu gasca. Parintii au aranjat sa o duca un prieten de familie, cu o reputatie de invidiat si maniere impecabile. Convenabil pentru ei.
Tipul – care arata ca naiba, de altfel – a vazut’o pe sora’mea frumoasa, blonda, eleganta etc [ desi aratam la fel, intotdeauna am vazut’o pe ea cea mai frumoasa ] si a inceput sa ii faca curte. Naspa de Char. I’a zis de vreo doua ori ca nu o intereseaza, iar el s’a prins intre timp ca smecheria e sa se dea cat mai bine pe langa parinti si…
Daca as avea timp sa scriu mai mult despre tipul ala, as irosi toate injuraturile si insultele pe care le cunosc si as mai inventa vreo cateva. Dar nu zic nimic, pentru ca nu e Charlotte aici sa ma opreasca cu chestia “ mortii trebuie respectati “ si ar fi dureros sa ma iau de el fara ea. Nu mai sunt nici el, nici ea acum. Pentru ca, da, s’a intamplat ceea ce cred ca ati ghicit din prima – masina cu care mergeau la petrecere s’a rasturnat la intersectia strazilor Rue de la Convention si Rue de la Croix Nivert. Au murit amandoi.
De atunci, parintii mei au trebuit sa se resemneze la gandul ca eu am ramas si eu ii voi lua locul lui Charlotte [ ma rog, asta nu se va intampla, dar viseaza si ei ].
M’am hotarat sa iau o pauza de la terminarea liceului, pentru a ma rupe un timp de lume. Pentru a simti inca odata gustul libertatii absolute pe care o aveam pana acum cativa ani. M’am mutat aici, la Londra, si vorbesc cu parintii mei la telefon foarte rar.
Bill, Mark, Lewis – nu imi pasa de nici’unul. ‘Te distrezi doar’, mi’am zis in timp ce imi pregateam niste ceai. Englezii astia, m’au molipsit cu bautura lor traditionala.


--
Deci, e vorba despre mai multe tipe [5 , mai exact] , iar prima este Marlene. Nu dau inca numele lor, nu spun nimic despre ele. Doar ca fiecare ajunge cumva la Londra, unde se intalnesc si chestii. Fiecare are o poveste a ei etc.
Le dau primele 5 capitole unul la fiecare am scris deja 3 si jumatate. Maine il pun pe urmatorul