De la o scrisoare, la confesiuni...

[Kim Ryan]

Intre timp, in Hambarul Bufnitelor, lucrurile devenira mai serioase in timp ce cateva dintre bufnite se trezeau pe rand, ciripind enervate.
"Apropo, spune-mi toata povestea. Cum te-ai hotarat sa te intorci?" Il intreba Kim pe prietenul ei, facandu-i loc pe singurul scaun.
Se aseza pe masuta, dand calimara la o parte. Il lua de mana, jucandu-se cu degetele lui. Celalalt brat al baiatului se infasura in jurul taliei ei.

"Deci... sa incepem cu inceputul. Stii ca am plecat de la Hogwarts cu o tarfa care s-a mutat inapoi la parintii ei. Tata m-a obligat sa ma mut si eu la ei si sa mergem amandoi - eu si cu ea, la o scoala de Incuiati. Paintii mei ii cunosc pe ai ei si au aranjat tot. Se gandeau probabil sa ma insor cu ea. Ideea e ca nu o cunosteau chiar asa bine precum credeau. O stiau ca pe o fata desteapta, frumoasa, porcarii de-alea. De fapt ea isi facea de cap cu toti baietii, chiar si-atunci cand era oficial cu cineva. Cand cica era cu mine, am vazut-o de multe ori cu altii, iar prietenii mei imi spuneau tot timpul ca ma insala, ca nu stiu ce. Le-am spus parintilor mei ca nu o iubesc pe ea, le-am facut un scandal monstru si pana la urma au inteles. Am continuat sa merg la scoala aia de Incuiati si am incercat sa gasesc pe cineva pe care sa pot iubi. M-am combinat cu multe fete, dar la fiecare gaseam o parte care nu-mi placea si le dadeam liber din orice motiv. Am inceput sa fiu prost-dispus tot timpul. Nu vorbeam cu nimeni, eram prea inchis, nu mai ieseam in oras cu prietenii... iar parintii mei au observat asta. Intr-o zi m-au intrebat ce vreau cu adevarat sa fac. Mi-au spus ca au incercat sa faca tot ce pot ca sa fiu fericit, dar eu tot incapatanat si suparat eram. Atunci le-am zis ca vreau sa ma intorc la Hogwarts. Fie ca le place, fie ca nu, sunt vrajitor si nu pot schimba asta. Le-am mai spus ca aici mi-am facut prieteni adevarati si ma simt in largul meu, departe de agitatia de la oras. Au fost nevoiti sa-mi indeplineasca dorinta, altfel stiau ca as fi continuat sa fiu doar un "robot" fara sentimente..."

Kim asculta absorbita povestea, in acelasi timp analizand tonul vocii lui si expresia fetei. In felul acesta gasi inca un motiv sa-i admire pentru a mia oara trasaturile fetei. Nu reusi totusi sa nu-l intrerupa.
"Aaa... deci de-aia te-ai intors. Ca ti-ai facut multi prieteni adevarati."
"Da, chiar mi-am facut multi prieteni. Dar asta e a doua chestie pentru care m-am intors." zambi el inofensiv.
"A, da? Si care e prima?"
"Oare?!" rase el ironic, mangaind-o usor pe spate. "Prima... esti tu. Si asta nu e o noutate. Ti-am spus ca nu am putut trai fara tine. Faceam totul automat. Invatam automat, sarutam fetele automat, raspundeam automat la orice intrebare... eram ca un robot. M-ai secat de sentimente. Nu mai puteam sa zambesc, sa rad, sa ma distrez... Intr-un timp am reusit sa te uit, dar simteam ca lipseste ceva din viata mea... din mine." termina el, sarutand-o pe umar - doar acolo ajungea.

Kim se dadu jos de pe masa, inca tinandu-l strans de mana lui calda, si se aseza in bratele lui. Il privi in ochi cateva secunde, apoi se apleca incet spre el. Fluturii din stomacul ei incepeau petrecerea. Inchise ochii, iar cu mana libera il apuca de dupa gat. Chiar in acel moment, usa se dadu la o parte, iar Kim tresari alarmata si se intoarse sa vada ce se intampla. In prag era...

OOC: Ce maniaca sunt =]] Daca nu scriu minim 3 paragrafe nu`s normala