~ Iubire fara de Sfarsit ~

[Isabella River]

Ok, va rog sa ma iertati.. Dar cum nu am mai postat la ''Cand gheata se Sparge'' si pentru asta Ginny m-a certat.. A trebuit sa ii arat motivul..
Deci, mi se pare ca razboiul dintre armata rusa si cea britanica, e cam.. nu stiu.. ciudat.. Dar in fine, totul e ciudat la ficul asta Si cred ca ar cam trebui sa schimb titlul, pentru ca prima parte si ceva din a doua, nu prea are legatura cu el.. Aaasa, ce mai am de zis.. Pai.. in fiecare parte, este cate un nume, ceea ce inseamna ca respectivul personaj povesteste. Am incercat oarecum sa redau lucrurile din perspectiva fiecarui personaj.. Aaa da, si cel mai important: ei bine, m-am inspirat dintr-un film.. .. Ok.. sa-i dam drumul...


~ Iubire fara de Sfarsit ~

Personaje

1. Lara Antipowa

<a href="http://picasion.com/" title="upload pictures"><img src="http://picasion.com/pic15/2a287212a2199707bfe539535b4ccf07.gif" width="300" height="332" border="0" alt="upload pictures" /><br /><a href="http://picasion.com/">Upload pictures</a>

2. Darius Jivago

<a href="http://picasion.com/" title="upload pictures"><img src="http://picasion.com/pic15/826ee54af8a22ecf3e47e788c196b9eb.gif" width="300" height="451" border="0" alt="upload pictures" /><br /><a href="http://picasion.com/">Upload pictures</a>

3. Emma Jivago

<a href="http://picasion.com/" title="upload pictures"><img src="http://picasion.com/pic15/05a521c0bb7ad77b846af50cf9f9ec73.gif" width="300" height="291" border="0" alt="upload pictures" /><br /><a href="http://picasion.com/">Upload pictures</a>

Partea I - Darius Jivago

Rusia – începutul secolului XX

Alergam.. Alergam de doi soldaþi, din armata britanicã, am presupus. Nu înþelegeam. Însã ºtiam cã nu trebuie sã mã las prins. Am luat-o de-a lungul ºinelor de tren, neºtiind încotro voi ajunge. Tot ce ºtiam sigur era cã nu mã îndreptam spre casã..

O mânã rece îmi traversã fruntea umedã ºi tresãrind, m-am trezit.
- O, Darius.. Încã un vis urât, nu-i aºa..?
Întrebarea ei, nu era o întrebare, de fapt.. ci o afirmaþie. Mi-am privit soþia încã îngrozit de acel vis.. Pãrul lung ºi castaniu îi încadra faþa ei rozalie, buzele trandafirii ºi ochii albaºtri. Îmi pãrea rãu.. Dar era mult prea târziu..
O iubeam pe Emma, actuala mea soþie.. Însã.. De când apãruse Lara, totul se schimbase pentru mine. Lara Antipowa era tot ce-mi dorisem vreodatã. Nu am avut curajul sã-i spun Emmei cã, mai bine o spun direct, cã o înºelasem. Aº fi fãcut aceste zile mult mai grele, ea era însãrcinatã cu copilul meu ºi în câteva sãptãmâni trebuia sã nascã. Nu voiam sã o fac sã sufere.
Fãrã sã spun nimic am încuviinþat încet din cap.
- Eºti sigur cã nu te-ai simþi mai bine dacã mi-ai spune? mã întrebã ea zâmbind trist.
Îmi dãdeam seama cã îi pãsa de durerea mea ºi chiar dacã nu voiam sã o mai îngreunez cu problemele mele, o parte din mine voia sã spunã totul.
- Eram copil.. Nu aveam mai mult de opt ani cânt s-a întâmplat totul. Mama mea a fost ucisã de armata britanicã, iar tatãl meu, împins la sinucidere de cãtre un mârºav avocat, Victor Komarovski. Am jurat cã dacã voi avea ocazia, mã voi rãzbuna pe el. Ca ºi acum, ºi atunci era un total rãzboi între britanici ºi ruºi. Aºa cã.. atunci când am crescut, când aveam în jur de ºaisprezece ani, m-am înrolat ºi eu în armata rusã, ca doctor. Îi îngrijeam pe cei rãniþi.. Dar nu reuºeam mereu.. Era groaznic sã-i vãd pe unii soldaþi rãniþi, pe moarte.. ºi sã ºtiu cã eu nu-i pot salva.. Emma, era groaznic..
Mi-am luat faþa în mâini ºi am oftat adânc. Aveam mereu acele vise, acele remuºcãri ce mã bântuiau, ca niºte amintiri îndepãrtate ce parcã nu voiau sã moarã.
- Nu era vina ta.. Nu este vina ta.. Nu-i poþi salva pe toþi, Darius..
Mã îmbrãþiºã protector încercând parcã, sã-mi alunge durerea. Cu fiecare gest de iubire pe care îl fãcea, cu atât mai mult îmi îngreuna situaþia. Voiam atât de mult sã fie fericitã.. Voiam sã îi mãrturisesc de Lara...
- Trebuie sã plec.. Eu.. ããã.. Am ceva treabã în oraº, trebuie sã trec ºi pe la familia Marows sã vãd cum se simte Colonelul Bruno.
- Sigur.. oftã Emma.
Am privit-o întristat cum ieºea din camerã. Nu-mi plãcea sã o mint. Hh.. Ce fals suna. Nu-mi plãcea sã o mint ºi sã o fac sã sufere, când eu o înºelam cu fiica croitoresei ce-i fãcuse rochia de mireasã acum trei ani, când ne cãsãtorisem..
M-am privit în oglindã. Pãrul brunet, ciufulit pe ceafã, ochii mari ºi albaºtri, buzele subþiri, pielea albã ºi fruntea puþin încreþitã de atâtea griji mã caracterizau. Darius Jivago, medic în armata rusã ºi de asemenea poet. Scriam poezii de când mã ºtiam.. Era tot ce-mi plãcea sã fac.. sã fiu doctor.. ºi sã scriu poezii.. În poeziile mele o descriam cel mai mult pe femeia pe care o iubesc, Lara. Din acest motiv, Emma nu mi-e prea vãzut creaþiile. Aveam un jurnal prin cu poezii despre lume.. viaþã ºi Lara..
Am urcat pe calul meu, Lorenzo ºi am privit cum casele se îndepãrtau una câte una, simþind vântul biciuindu-mi faþa.
Casa Larei se înãlþa înaintea mea primitoare. Am urcat scãrile pânã sã ajung pe verandã ºi am bãtut încet la uºã. O femeie cu pãrul blond închis lung ºi ondulat, ochi cãprui, obraji trandafirii ºi cu buzele curbate într-un zâmbet îmi deschise uºa.
- Darius! oftã Lara îmbrãþiºându-mã.
Am sãrutat-o uºor intrând în casã. Keira, micuþa fiicã a Larei ºi a fostului sãu soþ, Victor Komarovski, veni sã mã salute.
Era exact mama ei, doar cã într-o dimensiune mai micã.
Eu ºi Lara ne-am aºezat pe canapeaua din sufragerie, ea dându-ºi seama cã ceva era în neregulã.
- Ce s-a întâmplat? faþa ei deveni brusc îngrijoratã.
Mi se citea mie pe chip durerea?
- Trebuie sã îi spun Emmei.. Nu mai suport.. Nu mai pot.. Nu mai vreau sã o mint..
Mi-am plecat ochii pentru a nu-i vedea privirea.
- Pãi.. Deci.. Asta este ultima datã când ne întâlnim..?
Am simþit în vocea ei lacrimile ce urmau sã ºiroiascã pe obrajii ei, care acum, erau albi.
Am privit-o, fãrã sã-mi dau seama dacã expresia de pe faþa sa era durere, tristeþe, fricã sau furie.
- Da.., am ºoptit eu ca pentru mine.
O lacrimã cristalinã i se rostogoli pe obraz.. ªi-o ºterse indiferentã, vrând sã-ºi ascundã adevãratele sentimente ºi-ºi întoarse privirea cãtre fereastrã.
- Lara.. ªtii cã te iubesc.. Eºti tot ce mi-am dorit vreodatã.
- Dar se pare cã asta nu ajunge.., zise ea fãrã sã se uite la mine.
- Nu mai pot face asta.. E prea mult pentru mine.. Îmi pare rãu..
- Nu-þi face griji.. eu voi fi bine.. Sunt fericitã dacã ºi tu eºti..
Încercã sã zâmbeascã.. doar cã tot ce reuºi sã facã fu o grimasã de tristeþe..
Înainte sã ies pe uºa casei pe care o îndrãgeam, am sãrutat-o pentru ultima oarã ºi am plecat spre casã. Am urcat pe cal, luând-o pe cãrarea din pãdure.. Era liniºte.. Îmi plãcea liniºtea.. Îmi veneau idei pentru alte poezii..
Îmi pãrea nespus de rãu cã a trebuit sã închei relaþia cu Lara.. Însã.. Nu mai puteam continua.. Dar eram conºtient de faptul cã nu-mi va fi deloc uºor sã o uit.. Poate chiar imposibil.. În liniºtea aceea începurã sã mi se arate o grãmadã de sentimente. De vinovãþie, de tristeþe.. ºi de dor..
Dar ceva nu era în regulã.. Aveam senzaþia cã mai este cineva acolo.. Am stat atent sã ascult.. ªi temerile mi s-au adeverit. Sunetul unei crenguþe rupte, din partea întunecatã a pãdurii mã fãcu sã mã întorc luând-o la galop spre oraº.
- Prea târziu, doctore… Te recrutãm în armata noastrã, britanicã! Chirurgul nostru a murit, ºi nu are cine sã se ocupe de rãniþi.
Vocea aceea mârºavã nu-mi era cunoscutã. Voiam sã fug. Dar eram încercuit. M-au luat cu ei prin pãdurea deasã, pânã la tabãra lor.
- Vã rog, mãcar sã-i spuneþi soþiei mele ce s-a întâmplat.. , am încercat eu sã mã milogesc.
ªtiam cã dacã foloseam alt ton de voce, eram împuºcat pe loc.
- Desigur.. ªi vrei sã o informãm ºi pe amanta ta, doctore? Întrebã în bãtaie de joc, cel care vorbise pânã acum, bãnuiam cã el este Comandantul lor. Toþi ceilalþi începurã sã râdã.
Nu am mai spus nimic. M-au dus în primul cort, unde am rãmas uimit. Doi soldaþi, amândoi neavând mai mult de optsprezece ani.
- Doctore, fã bine ºi fã-þi treaba, altfel…, îmi spuse Comandantul ºi fãcu un semn de tãiere a gâtului.
Am încuviinþat încet din cap fãrã sã mai spun ceva. Am început prin a-l îngriji pe primul bãiat. I-am bandajat piciorul, dupã ce i-am dezinfectat rana. Am aflat despre el, cã îl chema Caleb ºi cã fusese înrolat în armata aceasta, de la cincisprezece ani, fãrã voia sa. Al doilea tânãr era ºi mai grav rãnit. O mânã ruptã, un glonte în piciorul stâng, care era ºi rupt, pe deasupra. L-am ajutat cât am putut, fiind supravegheat de alþi doi soldaþi masivi ºi foarte impunãtori.
Mi se rupea inima când îi vedeam pe cei doi, copii i-aº putea numi, târâþi din nou pe frontul de luptã…
Îmi era dor de draga mea Emma.. Însã.. Eu speram la Lara… Ea era adevãrata mea iubire ºi indiferent de ce avea sã se întâmple.. Mã voi întoarce la ea, imediat ce voi putea pleca de aici.
În urmãtoarele patru zile, am asistat la douã atacuri ale armatei britanice, cinci morþi, trei rãniþi grav, dintre care am reuºit sã-i salvez doar pe doi..
Deºi erau din „grupa” adversã, nu putea sã nu-mi fie milã cã nu reuºeam sã-i salvez. Erau oameni pânã la urmã, ºi mulþi dintre ei nici nu voiau sã fie aici. Sau sã facã ceea ce ordona Comandantul. Mã întrebam în fiecare searã, când o voi revedea pe Lara. Sau dacã o voi revedea. Ce fãcea ea acum? Era una din sutele de întrebãri pe care mi le puneam zilnic. ªi cu fiecare zi ce trecea, eu eram tot mai puþin convins cã o voi revedea..
Cele mai multe atacuri date de britanici erau pe timpul nopþii. Mi se pãrea logic. Probabil cã armata rusã nici nu se aºtepta. Cel puþin, nu de prima datã. Dar când s-au prins de planul britanicilor, ei bine, s-au pus ºi ei pe aºteptat noaptea. Doar cã, pe cât de mult îl dispreþuiam pe Comandant, pe atât de mult îl admiram pentru inteligenþa cu care fãcea toate planurile de atac.
Speram ca totul sã se termine repede.
În ultimele zile, scrisesem mai mult de zece poezii pentru Lara. Asta fãceam în timpul liber… Dar nu eram lãsat singur niciodatã, cei doi soldaþi masivi ºi impunãtori, stãteau mereu cu mine. Nu vorbeau, doar pur ºi simplu stãteau ºi mã avertizau când fãceam ceva ce îi deranja. Ceva ce i-ar fi putut face sã mã împuºte pe loc.


Ok.. sa-mi ziceti ce credeti.. desi deja stiu ca e prostie totala..