~ Iubire fara de Sfarsit ~

[Isabella River]

Ok, imi cer scuze de dublu-post..


Partea a II-a - Emma Jivago

Mi-am dat seama cã, oarecum, era ceva în neregulã cu Darius. Aveam senzaþia cã.. îmi ascunde ceva. ªi pãrea foarte supãrat tot timpul.
ªi deja lipsea de acasã de o sãptãmânã. Sunt atât de îngrijoratã, încât abia dacã mai dorm din când în când.
Mi-am mângâiat încet burta, parcã încercând sã vorbesc cu micuþul bebeluº..
Mi-am întors privirea cãtre biroul unde stãtea Darius pânã târziu pentru a scrie poezii. Un teanc micuþ de foi era pus în ordine. Era ciudat, de cinci ani de când îl cunoºteam, ºi de trei, de când devenise soþul meu, nu citisem nici o poezie scrisã de el. Nu pentru cã nu aº fi vrut, ci pentru cã Darius nu a fost de acord.
M-am ridicat de pe scaunul pe care mã odihneam, îndreptându-mã spre birou cu o oarecare teamã ºi cu mult mai multã curiozitate.
Am luat o foaie din teancul acela ºi mi-am aruncat ochii pe ea, începând sã citesc. Cu fiecare cuvânt eram din ce în ce mai uimitã ºi mai ºocatã.. Am luat o alta foaie.. acelaºi lucru.. ªi pe toate erau aceleaºi descrieri. Am cãzut în genunchi dându-mi în sfârºit seama.
În poeziile lui, Darius îºi descria iubirea nemãrginitã pentru o femeie cu pãr blond, lung, ondulat, ochi mari, cãprui, obraji trandafirii ºi buze dulci. Am citit cu voce tare numele femeii..
- Lara Antipowa..
Era ciudat.. Nu cunoºteam numele Lara, însã Antipowa îmi era foarte cunoscut.. Da! Era numele de familie al croitoresei ce-mi fãcuse rochia de mireasã.. Dar.. Nu…
Cineva bãtu la uºã. M-am ridicat suspinând ºi deschizând-o, am vãzut un bãrbat înalt, îmbrãcat în militar, stând drept ºi foarte serios.
- Da.., am zis eu încercând sã-mi ascund durerea din ochi.
- Bunã-ziua, doamnã. Sunt aici sã vã anunþ ceva foarte important. Este.. în legãturã cu soþul dumneavoastrã. spuse soldatul neîncetând sã fie serios.
Nu înþelegeam. Despre ce era vorba. Vãzând cã nu spun nimic, soldatul continuã cu aceeaºi voce serioasã.
- A fost recrutat în armata britanicã.
- Armata.. Britanicã?! Dar asta trebuie sã fie o greºealã, el este.. de partea ruºilor, este în armata rusã.., am protestat eu ºocatã.
- ªtim, doamnã, însã nu avem ce sã facem. Este recrutat în armata lor, pânã când decid ei cã nu mai este. Chirurgul lor murise, aºa cã, cineva trebuia sã îi îngrijeascã pe rãniþi. Este tot ce am avut de spus, doamnã, la revedere.
Soldatul se întoarse pe cãlcâie ºi plecã.
Am izbucnit în lacrimi.
Peste câteva momente, am simþit o durere groaznicã la nivelul burþii..
- Nu.. nu acum.., am ºoptit eu.
Am sunat repede la vecina mea, care s-a prezentat la mine de urgenþã.. Urma sã nasc.. Nu eram pregãtitã pentru asta.. Nu fãrã Darius aici, cu mine.. Chiar dacã acum ºtiam cã poate nu mã iubea cu adevãrat, eu încã îl iubeam..
- Împinge, Emma.. Poþi sã o faci.. Trebuie sã o faci! mã încurajã Abby.
- Nu pot.. nu.. Nu fãrã Darius.., era tot ce repetam.
Cineva bocãni la uºã.
- Intrã! strigã Abby.
O femeie destul de tânãrã, cu pãrul lung, blond, prins într-un coc, ochii cãprui îi erau îngrijoraþi.
- Este în regulã, eu am chemat-o pe Larisa, ea o sã ajute.
Femeia nu zise nimic..

*

Peste jumãtate de orã, stãteam liniºtitã pe pat, cu micuþa mea fetiþã în braþe.
- ªtiam cã poþi sã o faci, Emma.., îmi spuse fericitã Abby îmbrãþiºându-mã.
- Mulþumesc.. Totuºi mi-aº fi dorit sã fie ºi Darius aici.
- Cã veni vorba de Darius. Ce s-a întâmplat cu el? Nu l-am mai vãzut de sãptãmâna trecutã, când a venit la Bruno sã-l consulte. îmi zise Abby.
- Da.. a… a fost recrutat în armata.. britanicã.. Aveau nevoie de un doctor.., am rãspuns dintr-o suflare ºi lacrimi calde mi-au inundat ochii.
În momentul în care am spus asta, Larisa mã privi speriatã, îngrijoratã.
- O Doamne.. Dar el este rus.., protestã ºi Abby.
- ªtiu.. dar pentru ei nu conteazã..
Abby plecã cu orã mai tãrziu, iar Larisa se pregãtea ºi ea sã plece..
- Îmi pari foarte cunoscutã.., am reuºit sã spun privind-o cercetãtor.
Pãrea foarte tristã.. Încreþitura aceea de pe fruntea ei îi dovedea îngrijorarea.
- Da…
- Cum te cheamã? am vrut eu sã ºtiu.
- Lara Antipowa.., suspinã ea plecându-ºi privirea, ºtiind cã îmi voi da seama.
- Tu eºti.. De aici te-am recunoscut.. Eºti descrisã în toate poeziile soþului meu.. dacã îl mai pot numi aºa..
Lara nu mai spuse nimic, ºi ieºi în grabã din casã.
Deci era adevãrat.. nu aveam nevoie de alte convingeri.. Darius chiar o iubea pe Lara.. Care era fiica croitoresei..

Sa imi spuneti ce credeti..