Lumina lunii

[Briana Brighton]

Pe coridor acesti pasi rasunau surd, calcand tremurator si sacadat.Abia rasufland, o silueta se indrepta tremuratoare spre acea camera ce ascundea atatea mistere.Umbra ei trecea ca o naluca si din cand in cand o raza de luna ii lumina chipul pierdut printre suvitele rebele ce ii ieseau din cocul facut in graba.
'Ar trebui sa fiu in pat si sa dorm' isi spunea neincetat acea fiinta ocrotita inca de intunericul noptii.Isi raspundea apoi ca un ecou, suspinand: 'Pentru ca vreau sa stiu ce inseamna fericirea... fericirea... fericirea...' Incet, cuvintele din mintea ei slabeau in intensitatea pana cand se stinsera definitiv.Ajunsese in fata usii si sopti Lumos!, impingand usa neagra ce strajuia incaperea in care o iluzia ii putea oferi speranta de care avea nevoie. Inchise ochii si pasi inauntru, tremurand, dar intr-o clipa ii deschise auzind un zgomot si realiza uimita ca nu era singura persoana care nu dormea la acea ora. Examina chipul fetei, in tacere; ii parea cunoscut, ar fi putut fi oiricine...

Revenindu-si din soc, reusi sa articuleze cateva cuvinte:
"Eu sunt Mary... Mystery." simplu, fara a pomeni nimic de casa de care era atat de mandra sau de SPAS.Noapte aceea era cu adevarat ciudata, o magie neinteleasa o impiedica sa fie aceeasi persoana vesela.
"Disiree Goth" ii raspunse cealalta fata, intinzandu-i mana.