Din confesiunile unei pisici

[Kasumi Mikoto]

Din confesiunile unei pisici

Capitolul 1

M-am uitat in sus…Cerul avea o nuanta destul de rece pentru 25 iunie…Sau sa fi fost 4 septembrie? Nu! Cu siguranta iunie! Nuanta aia rece a disparut imediat si mi s-a facut ingrozitor de cald. Offf! De cand nu m-am mai tuns… De fapt nu mi-am atins niciodata blana cafenie de chestia aia oribila pe care Doua-Picioare o numesc FOARFECA. Si mi s-a incalcit coada in tot felul de scaieti! Ah, chestia aia maro si lipicioasa numita noroi! Cred ca e tot o inventie a vreunui Doua-Picioare! Ingrozitor!
Ce? Da…Cat v-a luat sa va dati seama?! Sunt pisica, Intradevar. Din Himalaya. Blana lunga, cafenie, coada neagra, ochi albastri si, da, infundata in noroi. Dar, ca felina, trebuie sa tin capul sus! Am iesit din noroi, scuturandu-mi labutele. Aoleu! Stai asa! Dormisem acolo chiar toata noaptea trecuta? Cerule!
Am plecat de-acolo. M-am dus in parc si m-am asezat in iarba, sub un copac. O multime de Doua-Picioare erau deja acolo. Impresionant de matinali!
Una mititica a venit langa mine.
-Pisi?
Hm! Auzi! “Pisi”. Induiosator…Dar eu nu sunt animal de casa. Pisicile pot fi loiale, dar nu se nasc cu asta, asa cum pretind cainii ca li se intampla lor! Totusi…unii dintre…oameni imi sunt simpatici, asa ca i-am facut puiului de om pe plac. Mi-am lipit capul de mana ei si am inceput sa “torc”.
Dupa o vreme s-a dat inapoi si am zis ca s-a plictisit. Puteam sa ma culc. Dar nu! Nu s-a plictisit! Am auzit-o strigand:
-Tati, tati! Am gasit o pisica. E frumoasa! Pot s-o pastrez? Te rog, te rog, te rog!
-Hai s-o vad si eu, a zis omul.
Fetita l-a tarat pe taica-sau langa mine.
-Da, intr-adevar e frumusica.
Hm! Isi inchipuia ca ma castiga cu asta?!
-Dar sa vedem ce zice mama ta, a continuat iel, afisand un zambet.
Aoleu! Sa ma ia acasa!? S-a zis cu libertatea mea! Am asteptat secunda in care omul s-a intors cu spatele si am sters-o! Am indraznit sa arunc o singura privire inapoi, ca sa vad cum mititca, picioare scurte sau nu, se tinea dupa mine cu o viteza incredibila, cu mainile intinse inainte, strigand intr-una:
-Pisi! Pisica! Hai inapoi! Pisi?
Era simpatica, dar nu destul cat sa renunt la libertate! S-a intors la tatal ei.
Soarele era acum sus pe cer. Era cald si as fi vrut sa ma culc, dar din pacate, stomacul meu avea alta parere. M-am dus din nou in iarba, am asteptat cateva minute si, cu un gest rapid, am prins de coada un soricel, care tocmai iesea de sub pamant.
-N-nu vrei sa ff-faci asa ceva! a chitzcait el la mine.
-Ai dreptate! Nu vreau. Nu stiu pe unde ai umblat!
Am renuntat la asta si m-am gandit sa ma duc la iesirea din oras, la lac, sau la o fantana, sa prind un peste sau vreo pasare. De ce? Zic si eu ca ar fi fost prea mare deranj sa ma duc la magazin si sa ma stradui sa fur mancare umeda la conserva! Desi as fi preferat asta de o mie de ori decat sa mananc…peste crud. Dar la moment, imi era…lene, recunosc Se spune ca “curiozitatea a omorat pisica”, dar eu cred ca de fapt lenea a facut-o!
Am auzit un latrat. Primul impuls a fost ceva sugerat de un neuron care functioneaza numai pe tema asta:”FUGI!”. Apoi mi-am adus aminta ca nu toti cainii sunt natarai si nesociabili…sau sa zic badarani? Cunosteam un caine destul de simpatic, in ciuda reputatiei de caine de paza ucigas al rasei lui. Commer Diff era Rotweiller. Pe langa faptul ca incerca sa fie bodyguardul meu, era un tip de treaba. A venit la mine cu o halca de carne (de unde naiba o fi luat-o).
-Pranzul, Dalia?
-Ah, credeam ca nu mai apari cu mancarea!
-Vai, se poate?
-Iti zic eu ce se poate. l-am intrerupt. Un Doua-Picioare voia sa ma ia acasa!
-Pe blana mea ca il rupeam in doua! a exclamat Commer.
-Nu ai fi fost in stare! Era un pui de Doua-Picioare.
-Sa stii ca am fost la hinghetri si nu mi-a placut. Cand esti nou intr-o familie, daca te gasesc pe strada, ori la ei acasa, ori la hingheri e cam tot aia.
-Cum zici tu! l-am oprit iar, caci vorbea continuu. Ideea era ca eu am Claustrofobie.
-Sanatate!
-Nu, Comm! Asta e frica de spatii mci, claustrofobia.
-Sanatate! Sigur n-ai racit?
-Lasa, bodyguardule! Hai sa ne culcam…
Si in timp ce stelele rasareau una cate una pe cerul de catife neagra, alaturi de Commer, cu blana mangaiata de un vant dulce si caldut, am luat un tren spre lumea viselor.