Desfatari aurii

[Jenny Spring]

Eram eu...Ingandurata, eram hotarata sa ies. Eram satula sa ma simt singura, eram satula de toata singuratatea asta din mine. Am observat-o pe una din prietenele mele, Bell Evans. Cand mi-am dat seama ca ma observa, am salutat-o.
Cerul era senin si din pozitia in care ma aflam se vedea foarte frumos rasaritul soarelui, care mie imi dadea putere. Da, soarele imi dadea putere sa ridic capul, sa merg mai departe.
Dar nu am rezistat si am cazut in genunchi, in lacrimi.Si era ciudat pentru mine. Mereu eram vesela...
" Ce ai patit?" vine Bell, ingrijorata.
" Nu stiu, sunt prea obosita..."
"Hai sus capul... e soare " ma incuraja ea.
Soare, da, nu e frumos sa intorci spatele la soare.
M-am ridicat si am imbratisat-o pe Bell.
"Multumesc" i-am zis eu.