Dimineata "Perfecta"

[Bell Evans]

Bell statea pierduta si se uita la stelele aurii. Luna invaluia castelul intr'o cupola fermecata, cu sclipiri de argint.
"-Pai, o zodie e de apa, si una de aer, e cam complicat..."spuse Rose.
"-Dap, de obicei Fecioarele nu sunt prea sociabile" adauga si Bell, trezita din visare.
"-Dar de ce te intereseaza??" intreba Zen, usor curios.
"-Mmm, nu conteaza.." spuse Stefan, pierdut in ganduri.
"-Hai spune! Esti intre prieteni" il incuraja si Rose.
"-Nu conteaza, uitati asta" raspunse baiatul.
"-Daca nu vrea sa spuna, lasati'l in pace" spuse Bell, usor enervata de insistente.
Copiii urmarira astrele in continuare, dupa care se asezara in cerc, pe podea. Bell se intinse pe spate, si inchise ochii. Nu stia de ce, dar o tristete i se cuibarise in suflet, si nu stia de unde provine.
"-Bellyshor, de ce plangi??" exclama Stefan speriat.
"-Nu plang" spuse fata, incercand sa stearga lacrimile care nu se mai opreau.
Rose o imbratisa, incercand sa afle sursa supararii.
"-Nu conteaza, haideti sa mergem" raspunse Bell, cu glasul tremurand.
Rose si Zen se ridicara primii si pornira spre usa. Stefan se ridica si el, si o astepta pe Bell.
"-Mersi mult ca m'ai salvat de curiozitatea lor" spuse el, cu un zambet.
"-Nicio problema, stiu cum e" spuse si Bell, incercand sa zambeasca si ea.
Ii urmara pe prietenii lor, iesind in coridorul imbracat intr'o haina intunecata..