Rãtãcind la miezul noptii

[Sydney Akira]

[ occ - nu prea am imaginație acum, srry ]

Neavând scãpare ne-am hotãrât sã luãm o micã pauzã, eram obosite tare.
''Bine cã nu ne-a fost somn când a trebuit iar acum mai cã adormim'' afirmã supãratã Bell.
''Mda..'' am spus apoi m-am așezat pe un scaun.
Nici nu m-am așezat bine cã scaunul s-a rupt și m-a fãcut sã cad pe jos. M-am înecat de la atâta praf și am început sã tușesc. Bell venise la mine dar nu sã mã ajute sã mã ridic. Arãtã cu degetul un semn pe jos. M-am întors imediat spre unde indica mâna fetei.
''Ce semn e ãsta?'' am întrebat suspect.
''Nu știu.. ''
Eram speriatã de toatã situația, și mai ales de acel semn.
"Oare e de rãu?"
"Nici asta nu știm.." a rãspuns Bell.
Dintr-o datã se auzi un zgomot puternic și tot praful de pe semn dispãru lãsând curat acea porțiune.
"Ok, asta a fost ciudat" a observat cercetașa.
"Credeam cã numai eu mi-am dat seama de asta" am spus ironic râzând deși nu era cazul.