Just.. Memories..

[Bell Evans]

Bell statea pe pamantul umed si vorbea in soapta cu Rose.
"-E noaptea amintirilor...Tu de cine iti amintesti azi?" sopti aceasta.
"-Gandurile mele sunt foarte invalmasite. Parca am o furtuna in cap.." raspunse Rose, cu un ton usor confuz.
Lasandu'si sora singura, Bell se ridica incetisor si se indrepta spre un artar batran, care se odihnea in umbra razelor de luna. Se rezema cu capul de trunchiul lui si inchise ochii. Imaginea clara a batranului cu un norisor de par alb si privirea jucausa ii inunda mintea si sufletul, intristand'o, dar facand'o fericita in acelasi timp. Se gandea adesea ca ar trebui sa'si inchida amintirile dureroase intr'un coltisor al mintii, si sa nu le mai lase niciodata sa evadeze. Dar cum sa'si inchida ea bunicul in misterele gandurilor, renuntand la bucuria de a'i revedea din nou ochii de smarald? Nu, nu putea face asta, desi probabil ar fi fost mai bine si mai putin dureros. O data cu trecerea timpului, durerea devenise suportabila. Cateodata era mandra de ea si de progresele pe care le facuse. In primul an de dupa moartea lui, Bell era complet absenta. O data cu moartea bunicului, simtea ca o parte din ea plecase cu el. Nu avea puterea sa se distreze alaturi de ceilalti, iar lacrimile erau mereu prezente pe chipul ei. Singura salvare o reprezenta Lola. Bufnita fusese mereu langa ea, ciupind'o usor de obraz in semn de incurajare. Parintii, Rose sau Nate..ei nu puteau sa'i aline durerea. Asa ca invatase sa ii faca fata singura si sa o invaluie in amintiri frumoase. Cateodata era in al9lea cer cand cineva vorbea despre bunicul ei, luptand din greu cu lacrimile dureroase, dar iesind victorioasa in cele din urma. Insa de cele mai multe ori, nu putea rezista.
In seara asta fiecare rememora trecutul. Desi mereu trebuie sa lupti sa traiesti in prezent si sa lasi trecutul in urma, aceasta noapte incalca regulile.
Bell se ridica usor, si se intoarse cu pasi grabiti spre micul grup....