Nimic mai mult decat putina liniste..

[Dragos Diggory]

Dragos era alarmat de lacrimile ca margaritarele ce curgeau neincetat pe fata lui Bell. Nu stia ce se intamplase, in urma cu cateva minute aceasta dormea linistita si nu dadea niciun semn ca ar fi tulburat-o ceva.
"-Bell? Bellyshor, ce ai patit??" intreba el, speriat.
Fata nu putea spune nimic, sughiturile de plans fiind tot ce putea zice. Dragos se apleca spre ea si o cuprinse de dupa umeri, uitandu-se serios la ea.
"-Bell, spune-mi ce s-a intamplat!" ii ordona el.
"-Am....avut....un....cosmar" balbai ea.
"-Gata, a fost doar un cosmar, acum liniste-te" incerca baiatul sa o calmeze.
"-Dar e adevarat, el e mort" reusi Bell sa sopteasca.
"-Cine e el?" intreba Dragos.
"-Bunicul meu....a murit acum 6 ani" zise fata, si un alt val de lacrimi se pravalira din ochii ei impaienjeniti de tristete.
"-Imi pare rau" murmura Dragos, luand-o in brate. "Dar trebuie sa te gandesti ca el nu vrea sa te vada trista, ci fericita. Ar vrea sa iti continui viata si sa nu plangi din cauza mortii lui" spuse el.
"-Dar nu pot sa nu plang" zise si Bell, printre lacrimi.
"-Stiu, te inteleg" raspunse Dragos, mangaind-o incet pe spate, ca pe un copilas mic...