I miss you...

[Rose Evans]

Rose dormea adanc in patul sau comfortabil. Visa ceva frumos deoarece un zambet larg ii inunda fata. Se facea ca era acasa, in camera ei, citind o carte pe pervazul ferestrei. Razele soarelui patrundeau prin geamul larg deschis. Adierea blanda a primaverii te imbia, indemnandu-te sa iesi afara. Dar Rose era prea absorbita de carte ca sa raspunda mesajului naturii. Ii placea sa citeasca. Din partea ei ar fi stat cu nasul in carti o viata intreaga. Intotdeauna ele iti ofera o experienta noua din care ai de invatat.
In scurt timp, se auzi soneria. Fata auzi voci pe holul principal si ciuli atenta urechile. O voce o striga. Era un glas timid, bland, dar in acelasi timp vesel si plin de viata. Rose sari, aruncandu-si cartea pe pat si fugi in intampinarea oaspetului. Cobori scarile topaind, iar pe ultimele le sari de nerabdare. Cand ajunse in hol se arunca in bratele unui baiat brunet, cu ochi caprui, patrunzatori. Era Vlad, cel mai bun prieten al ei... era pentru ea ca un frate. Statura imbratisati timp de cateva minute apoi se privira unul pe celalalt.
" - Nu pot sa cred!!" exclama Rose incantata" Chiar esti aici!"
" - Ce credeai, Rosy? Credeai ca scapi asa usor de mine?" intreba sarcastic baiatul venit.
" - Dar nu stiam ca esti acasa. Cum de nu m-ai sunat?"
" - Pai cred ca am vrut sa iti fac o surpriza. Te-am surprins?" zise oaspetele scotand jucaus limba.
" - Da!! Hai sus! Am atatea sa-ti spun !!"
Cei doi urcara in camera fetei apoi se pusera pe povestit.
" - Tot nu-mi vine sa cred ca ai venit!! Adica pare un ... vis." zise fata intristandu-se brusc.
" - Rosy, ce-i cu fata asta trista. Doar suntem impreuna acum, nu?" o intreba Vlad observand expresia abatuta a fetei.
" - Pai..stii...eu te-am visat, de mai multe ori. Dar tot timpul ba era de rau, ba eram foarte fericiti, dar imediat ma trezeam. Si tu dispareai o data cu somnul meu. Nu mai vreau sa fim despartiti."
" - Dar, Rosyshor, stii ca nu se poate. Tu trebuie sa te intorci la scoala."
" - Ce rost are daca tu nu esti acolo?" intreba timid fata cu lacrimi cristaline in ochi.
" - Gata, Rosy, indata vine vacanta de vara si o sa ne vedem atunci." o linisti baiatul cu vorbe blande. " Acum hai sa petrecem timpul impreuna, distrandu-ne. Imbraca-te repede si hai afara! Eu ma duc sa-i salut si pe Bell si pe Nate."
" - Bine. Cobor imediat."
Rose ramase singura in camera ei uitandu-se spre usa. Dupa cateva momente de privit in gol, se imbraca cu o pereche de blugi si un tricou si cobori in bucatarie unde il gasi pe Vlad, asteptand-o.
" - Se pare ca tot la fel de inceata ai ramas." zise baiatul razand incet.
" - Taci!" adauga fata scotandu-i prietenste limba.
Cei doi prieteni iesira afara in bataia plapanda a soarelui. Traversara gradina si iesira pe portita curtii. In scurt timp ajunsera in parcul oraselului. Pasira pe iarba verde, deasa, ca un covor in care te scufunzi. Copacii de pretutindeni erau infloriti, fiecare purtand vesminte albe sau roz. Ciripitul pasarelelor isi croia drum pana la urechile plimbaretilor, incantandu-i cu trilul lor. Rose si Vlad se asezara la umbra unui paltin batran si privira absorbiti natura. Era placut sa fie din nou impreuna cu el...Atat de aproape...Atat de ireal...
In lumea reala, Rose deschise pleopele grele, ca de plumb, privind cu dezamagire interiorul dormitorului. Cateva lacrimi grele cazura pe podeaua lustruita, o data cu durerea sagetanda din piept. De ce nu putea sa fie real?? De ce nu poate sa fie aici?? Alte lacrimi fierbinti ii inundara fata palida, umplundu-i sufletul de agonie. Se ridica usor si se duse la fereastra. Deschise geamul si simti paloarea rece arzandu-i obrazul plans. Auzi, in ceata, cum sora sa o striga, dar nu putea sa raspunda. Nu mai putea sa vorbeasca. Nu mai era in stare sa faca nimic. Tot ce isi dorea era ca el sa fie langa ea...