I miss you...

[Rose Evans]

Pasi abatuta afara din dormitor si cobori impreuna cu sora sa in Camera de Zi. Nu era foarte aglomerata, de fapt era aproape goala deoarece toti erau afara distrandu-se in razele golase ale soarelui.
Fata isi aminti cu regret zilele in care statea cu Vlad afara si se distrau in curtea casei lui. Gradina din spatele casei ii aducea tot timpul amintitri placute, dar dureroase pentru ca nu credea ca va mai trai vreodata acele clipe. Inainta ispasita pe coridoarele pustii si reci ale castelului. Brusc, Hogwartsul nu i se mai parea asa de distractiv. Daca ar fi fost dupa ea s-ar fi intors acasa. Numai sa fie cu prietenul ei. Dar ii era grea sa se desparta si de prietenii noi de la scoala. Suspina adanc si isi continua drumul. Intr-un final ajunse in fata usii ce ducea la camera cu Oglinda lui Erised. Dar Rose se opri brusc, refuzand sa mai inainteze. De ce ezita?? De ce ii era frica sa-l revada?? Poate pentru ca daca l-ar privi din nou nu ar rezista durerii interioare ce o va cuprinde. Pentru ca oglinda il va arata ca pe vremuri. Zambitor, calm, nu ca acum... schimbat. In sufletul ei stia ca era vina ei. Se schimbase atat de radical doar pentru ca nu mai gasise afectiunea ei, care altadata reprezenta un sprijin vital. Suferise atat de mult si totul doar din cauza idioteniei ei. Sora ei spunea ca era nevinovata, ca el se inchisese singur in el fara sa dea nici un semn, ca nu avea cum sa previna asta, dar Rose niciodata nu scapase de sentimentul acela apasator de vina. Zabovi in fata usii vreo 10 minute dupa care isi auzi sora cu un glas moale:
" - Daca nu vrei sa o faci, te inteleg... Nu trebuie, daca nu te simti in stare..."
Prinzand puteri la auzul vocii sale, deschise cu teama usa si intra in incapere. In partea opusa se afla Oglinda lui Erised, maiestuoasa cu rama atent gravata. Rose pasi incet, nesigur, indreptandu-se spre sticla oglinzii. Se aseza in fata acesteia si inchise ochii. Pentru o clipa simtise ca ar putea sta asa o zi intreaga. Nu vroia sa vada ce ii afisase. Vroia doar sa fie ferita de raza luminii, gandindu-se la clipele frumoase petrecute impreuna. Dar un impuls de moment o facu sa clipeasca, ridicandu-i pleopele. Atunci il vazu... Siroaie de lacrimi fierbinti ii ardeau fata si in scurt timp fata fu cuprinsa de o durere ca taisul unei sabii. Fata lui o privea senin, cu niste ochi limpezi, timizi. Mainile catifelate si albe se miscara gratios asezandu-se pe umerii fetei si imbratisand-o. Rose incremeni, uitandu-se in gol la chipul sau. Vroia sa stea asa o vesnicie. Cuprinsa in bratele fratelui sau...Dar vroia sa fie real...Sa-i simta atingerea gingasa, sa simta caldura ce o radia in prezenta lui.Sa se simta din nou in siguranta.Golul din stomacul ei se accentua si acum se simtea mai singura ca niciodata...